Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO PMP Șcheia a fost reprezentată cu onoare la Liga Aleșilor Locali ai Partidului Mișcarea Populară: „Suntem una dintre cele mai frumoase şi puternice organizaţii din județ şi sunt convins că vor confirma asta în 2024”

Întâlnirea reprezentanților din Liga Aleşilor Locali ai Partidului Mișcarea Populară (PMP) a reprezentat un moment de restart pentru formațiunea care își propune să redevină o forță în politica românească de la nivel central. La  eveniment au participat peste 1.500 de primari, vicepreşedinţi de consilii judeţene, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali PMP.

„Suntem prezenţi, nu am dispărut, nu ne-am dizolvat, nu am fuzionat cu nimeni, suntem aici pentru că noi credem în România, credem în PMP, credem în viitorul european al acestei ţări. PMP este o formaţiune politică deschisă la dialog cu toţi cei care împărtăşesc aceleaşi valori cu noi. Avem nevoie de o forţă care să dea o nouă perspectivă României. De o alternativă credibilă de dreapta, pentru că dreapta a adus prosperitate, a creat locuri de muncă şi a salvat economia românească, în timp ce stânga a adus mereu sărăcie. Doar o dreaptă curajoasă şi unită poate scăpa România din ghearele roşii ale frăţiei baronilor PSD şi PNL! De aceea m-a bucurat prezenţa la eveniment a preşedinţilor Uniunii Salvaţi România (USR) şi Forţa Dreptei, Cătălin Drulă şi Ludovic Orban. Cei care conduc astăzi destinele ţării ne-au trădat. Preşedintele Iohannis ne-a promis «România Educată» şi ne-am trezit cu «România la fără frecvenţă». Cum să împrumuţi atât de mulţi bani şi să nu vrei să măreşti pensiile cu 25%, aşa cum a propus PMP, când avem o inflaţie istorică? PSD şi PNL nu vor să mărească pensiile şi salariile românilor, condamnându-i cu cinism la sărăcie şi dependenţă faţă de un stat pe care tot ei l-au monopolizat. Vreau să îl felicit pe colegul meu Marian Andronache, proaspăt ales preşedinte al Ligii Aleşilor Locali ai PMP, pentru moţiunea «Administraţia mai aproape de cetăţean». Este un veritabil proiect de guvernare locală, care pus în aplicare poate schimba în bine vieţile miilor de comunităţi locale din România. Avem toate atuurile să privim optimişti către anul electoral 2024. Le mulţumesc tuturor aleşilor locali ai PMP pentru fidelitatea lor, pentru eforturile pe care le le fac: pentru cetăţeni în primul rând, pentru comunităţile locale, dar şi pentru partidul nostru”, a declarat Eugen Tomac, președintele PMP.

La acest eveniment o prezență numeroasă a avut-o și filiala PMP Șcheia ai cărei membri au mers la București pentru a-l încuraja pe liderul PMP Suceava, Marian Andronache. Președintele PMP Șcheia, Dan Cristurean, a fost însoțit de Cristian Gula, Ionela Carvațchi, Petru Viorel Poroch, Sergiu Turturean, Robert Gula, Mugurel Poroch, Petru Ciofu și Gabriel Aldea.  

„Aşa cum am spus colegilor de la Liga Aleşilor Locali ai Partidului Mişcarea Populară, sunt mândru să fiu membru al acestei formaţiuni politice pe care eu o consider cel mai important partid de dreapta din România. Cei peste 1.500 de aleşi locali (primari, viceprimari, vicepreşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali şi judeţeni) adunaţi la Bucureşti și noi organizația PMP Șcheia am avut reprezentanți aici cei 4 consilieri locali plus membri PMP invitați de domnul președintele Marian Andronache, respectiv Cristian Gula, Ionela Carvațchi, Petru Viorel Poroch, Sergiu Turturean, Robert Gula, Mugurel Poroch, Petru Ciofu și Gabriel Aldea. Prezența numeroasă a aleșilor locali este dovada vie că PMP trăieşte şi este mai puternic ca niciodată. În partid, sunt oameni serioşi, sunt oameni educaţi, sunt oameni cu viziune, sunt oameni disciplinaţi. Aleşii noştri locali ne fac mândri şi ne oferă baza pentru ca, în 2024, anul astral în care vor avea loc alegeri locale, europarlamentare, legislative şi prezidenţiale, să reuşim să ne atingem obiectivele şi PMP să revină acolo unde ne dorim cu toţii. Când stai drept, când stai onest, când munceşti pentru crezul tău şi pentru binele comun, poţi să reuşeşti. Iar eu cred că Partidul Mişcarea Populară este astăzi foarte bine poziţionat pentru a se impune în prim-planul scenei politice româneşti la alegerile de peste doi ani. Sunt bucuros că acest eveniment a transmis un mesaj de forţă atât în plan public, cât şi la nivelul activului de partid. Avem determinare, avem o strategie, avem aliaţi de drum şi vom reuşi. Sunt recunoscător colegilor mei din organizația PMP Șcheia pentru eforturile şi susţinerea lor în tot ce am întreprins ca organizație. Suntem una dintre cele mai frumoase şi puternice organizaţii din județ şi sunt convins că vor confirma asta în 2024. Îi urez mult succes preşedintelui ales al Ligii Aleşilor Locali ai PMP, domnul Marian Andronache (preşedinte PMP Suceava), care a propus un adevărat program de guvernare locală care, pus în aplicare, ar îmbunătăţi mult situaţia comunităţilor locale din România”, a declarat Dan Cristurean, liderul PMP Șcheia.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles