În cursul zilei de ieri, prefectul județului a efectuat o vizită de lucru la sediul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, la care au luat parte managerul dr. Alexandru Calancea, directorul medical dr. Dimitrie Siriopol, medicul-șef UPU-SMURD dr. Livu Cîrlan, reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. epidemiolog Dinu Sădean, și reprezentantul autorității tutelare a spitalului județean, Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.
Ulterior, a avut loc o ședință de analiză cu inspectorul șef al ISU Suceava, colonelul Costică Ghiață, vicepreședinte al CJSU Suceava.
Discuțiile inițiate de către prefectul județului, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, au vizat următoarele aspecte:
- Situația actualizată a întocmirii Planului alb pentru managementul incidentelor cu victime multiple al unității spitalicești (întocmit în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2021/691 din 12.12.2008) și concluziile rezultate din verificările realizate de către DSP cu privire la acest aspect;
- Analiza structurii de personal medical, inclusiv medici urgentiști la nivelul U.P.U. Suceava;
- Necesitatea menținerii operaționalizării ambulanței SMURD TIM din dotarea ISU Suceava, ținând cont de competențele deținute de medicii de specialitate „medicină de urgență”, corelat cu numărul mare de accidente grave produse pe căile de comunicație rutieră din județ, precum și cu trendul crescător al patologiilor grave/complexe înregistrate în rândul cetățenilor, intervenția la fața locului în fază inițială a unei resurse specializate de Terapie Intensivă Mobilă făcând diferența de cele mai multe ori între viață și moarte;
- Îmbunătățirea calității actului medical și al relației medic – pacient, în contextul efectelor extinse ale pandemiei și al investițiilor realizate în ultimii ani în sistemul sanitar județean;
- Regândirea mecanismelor de gestionare a raportărilor din sistemul medical județean, prin implementarea imediată a digitalizării.
În contextul epidemiologic actual, prefectul județului a solicitat reprezentantului Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. epidemiolog Dinu Sădean, să verifice și să monitorizeze actualizarea planurilor de răspuns al unităţilor sanitare cu paturi din județ și dispunerea de măsuri adecvate de către instituția de sănătate publică județeană.
Potrivit medicului-șef UPU-SMURD dr. Cîrlan Liviu UPU, secția are în organigramă 18 posturi medici specialiști medicină de urgență, din care la acest moment sunt ocupate 10 posturi.
În acest moment, este înregistrată o medie de 250-270 cazuri pe zi la UPU Suceava, analiza conducerii medicale arătând o tendință de creștere a adresabilității acestui serviciu. Având în vedere faptul că medicii urgentiști asigură echipa de resuscitare a spitalului județean, dr. Liviu Cîrlan a precizat că mizează pe implicarea directă a medicilor urgentiști de la celelalte spitale din județ.
Având în vedere că operaționalizarea la program 24 ore/zi, 7 zile/săptămână a autosanitarei SMURD TIM este imperios necesară, prefectul județului în calitate de președinte al CJSU Suceava a solicitat punerea în aplicare a Hotărârilor CJSU Suceava nr. 137 din data de 03.08.2021 și nr. 140 din data de 16.08.2021, în sensul comunicării către Instituția Prefectului – județul Suceava, până cel târziu luni 21.02.2022, ora 12.00, a datelor de contact pentru medicii de specialitate „medicină de urgență” care vor fi desemnați pentru a efectua un număr minim de gărzi pe lună, astfel încât să fie asigurată în permanență operativitatea ambulanței SMURD TIM din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.
Prefectul județului a solicitat managerului Alexandru Calancea ca, în calitate de coordonator al sistemului medical județean, să analizeze împreună cu managerii celorlalte spitale impactul psihologic cauzat de efectele pandemiei asupra populației și să identifice și să dispună măsuri de îmbunătățire a relației personal medical – pacient, acolo unde este cazul.
Investițiile din ultima perioadă în sistemul medical sucevean, alocările financiare generoase ale autorității publice județene care au completat sprijinul autorităților publice locale, dar și nivelul decent al salarizării în sistemul sanitar, determină reale așteptări din partea beneficiarului final – pacientul, și implică un răspuns pe măsură, de natură a asigura un serviciu public de calitate, pe care ni-l dorim cu toții.
Un alt aspect pe care prefectul județului l-a supus atenției conducerii medicale a spitalului județean este modalitatea în care se realizează schimbul de date între unitățile spitalicești, între spitalele din județ și DSP Suceava și nu în ultimul rând între DSP și autoritățile centrale.
Nu de puține ori au fost semnalate situații în care, la momentul centralizării raportărilor efectuate la nivelul spitalelor județene, aceste rapoarte nu mai corespundeau situației reale din teren, înregistrându-se diferențe semnificative mai ales în ceea ce privește numărul paturilor ocupate/libere. Aceste neconcordanțe pot genera sincope ce se transmit în lanț, determinând consecințe asupra planificării internărilor și, în ultimă instanță chiar asupra stării de sănătate a pacienților.
În contextul multiplelor investiții realizate sau care sunt în curs de realizare în spitalele din județ prin intermediul fondurilor comunitare, guvernamentale sau locale, prefectul județului a solicitat coordonatorului sistemului medical din județ, dr. Alexandru Calancea, să dispună o analiză aplicată atât la nivelul Spitalului Județean de Urgență Suceava, cât și la celelalte spitale din județ, privind stadiul implementării digitalizării.
Nu se poate vorbi despre un sistem integrat de răspuns la nivel județean în lipsa unui mecanism digitalizat care să ofere la orice moment al zilei date în timp real referitoare la gradul de ocupare al paturilor pe diverse secții/patologii, personalul medical disponibil și cel de rezervă, stocurile de materiale sanitare și medicamente avute la dispoziție.
Concluziile rezultate din analizele dispuse de către prefectul județului vor face obiectul unei analize viitoare cu managerii și conducerile medicale ale spitalelor, reprezentanții DSP, SAJ, UPU-SMURD și ISU Suceava, la care vor fi invitați să participe și reprezentanții Colegiului Medicilor și ai Asociației Medicilor de Familie.