Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Ocolul Silvic Marginea a organizat o slujbă de pomenire pentru toți silvicultorii trecuți la cele veșnice în ultimii 50 de ani

Reprezentanții Ocolului Silvic (OS) Marginea au organizat în această dimineață o slujbă de pomenire pentru silvicultorii care au activat în cadrul acestei instituții, în perioada 1971 – 2021, fiind pomenite cu recunoștință și respect numele tuturor celor care, în ultimii 50 de ani, au contribuit prin activitatea lor, la bunul mers al lucrurilor.

Soborul de preoți de la Parohia Marginea, prezent la eveniment, s-a rugat pentru foștii șefi de ocol, contabili, tehnicieni silvici, personal TESA, brigadieri silvici și pădurari, în prezența celor peste 100 de persoane prezente. La eveniment au participat rudele celor trecuți în neființă, silvicultori pensionari cât și silvicultori activi la Ocolul Silvic Marginea.

Organizatorul acestui eveniment plin de încărcătură emoțională, fostul silvicultor Gheorghe Vlaisan, a avut câte un cuvânt de spus despre fiecare fost coleg în parte și chiar dacă, în general, slujbele de pomenire sunt momente de întristare și de interiorizare sufletească, Gheorghe Vlaisan a reușit să aducă un zâmbet pe fețele celor prezenți, amintindu-și cu dor și drag de cei peste 70 de silvicultori pomeniți.

„Unde este Valentin Hoștinaru, omul înțelept și hâtru în același timp? Unde este Lăcrămioara Buculei, acea ființă plăpândă, care a lăsat un mare gol în rândul colegilor dar și familie cu copii încă la școală? Unde este George Onica, numit și moașa ocolului deoarece se pricepea la toate? Unde este Elena Mironiuc, cea care a fost ca o mamă pentru toți colegii? Unde este Fănică Stolerniciuc, omul care avea casa deschisă la orice oră și pentru oricine. O remarcă în plus, mi-a fost întâi naș de vânătoare și apoi naș de cununie”, a menționat, cu mult respect, Gheorghe Vlaisan.

Primarul comunei Marginea, Gheorghe Lazăr, a fost prezent la eveniment și și-a amintit cu emoție despre perioada în care a lucrat la Ocolul Silvic din localitate, fiind silvicultor de meserie.

„Vă mulțumesc pentru inițiativa dumneavoastră de a participa împreună la pomenirea silvicultorilor care au activat în cadrul Ocolului Silvic Marginea, în perioada 1971 – 2021. Amintesc faptul că și eu sunt silvicultor de meserie, am activat în cadrul acestui ocol o perioadă de 12 ani de zile, între anii 2008 – 2020. Am avut bucuria și șansa de a-i cunoaște și de a lucra în acești ani cu o parte din silvicultorii care astăzi au fost pomeniți la slujba de iertare a păcatelor. Au fost oameni loiali, curați, cu puternic simț al dreptății, echilibrați, fiecare cu farmec aparte și cu deosebit simț al prieteniei. Prin valoarea lor profesională și umană pentru care s-au consacrat și cărora le-au oferit roadele, au contribuit în mod esențial, timp de câteva decenii, la dezvoltarea și consolidarea silviculturii. Suntem aici pentru a exprima regretele noastre profunde și totodată pentru a exprima admirația pentru cei care au dispărut dintre noi și au făcut totul pentru pădure. Dumnezeu să îi odihnească și să îi aibă în paza Sa, iar noi să îi pomenim și să le păstrăm vie și neștearsă amintirea. Dumnezeu să îi ierte”, a declarat Gheorghe Lazăr, primarul comunei Marginea.  

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles