Sportul are un rol important în dezvoltarea copiilor și tinerilor atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Indiferent dacă adolescenții intră pe un teren și practică un sport (baschet, fotbal, tenis, etc.), dacă merg la o sală de fitness sau fac o simplă plimbare în natură, această activitate fizică activează endorfinele.
Acestea sunt substanțele chimice din creier responsabile cu starea ta de bine. Ele sunt cele care îi fac să se simtă mai relaxați și mai fericiți. Sporturile practicate în echipă sunt, în special, cele ce îi plasează într-un cadru care îi motivează să se autodepășească.
Răsplata se va dovedi pe măsura eforturilor. Va fi una plină de satisfacții, care le va îmbunătăți aptitudinile fizice, dar și cele mentale. Aceste exerciții le oferă, totodată, oportunitatea de a-și dezvolta capacități mai bune de interacțiune socială, le permit să lege relații mai strânse cu prietenii sau colegii, toate într-un cadru relaxant și plăcut.
Virgil Saghin, primarul comunei Vatra Moldoviței, a înțeles perfect nevoia tinerilor din comunitate de a face sport, indiferent de condițiile de afară. Astfel, în localitate a fost construită o sală de sport extrem de deosebită, care le va permite cetățenilor mai mici sau mai mari să facă mișcare.
„Întotdeauna mi-am dorit să avem o sală de sport modernă în comuna noastră. De fiecare dată când mergeam prin alte comune și vedeam ce săli de sport au, mă întrebam oare când vom avea și noi în Vatra Moldoviței așa ceva. Și iată că acum am reușit să finalizăm această investiție, finanțată prin CNI și cu ajutorul unui constructor extrem de serios, Simion Tehno Construct. De asemenea, țin să îi mulțumesc în mod special președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru implicarea în acest proiect, încă de la depunerea lui și până la finalizare. Ca de fiecare dată, dumnealui a fost alături de Vatra Moldoviței și de cetățenii comunei. Personal voi încuraja orice activitate sportivă, iar această sală va fi folosită în special de elevi și tineri, atât din Vatra Moldoviței, cât și din localitățile învecinate”, a declarat primarul Virgil Saghin.
Planurile pentru construirea unei săli de sport în localitate se aflau pe lista de obiective ale administrației locale de ceva timp. Astfel, Primăria comunei Vatra Moldoviței, prin edilul Virgil Saghin, a reușit să obțină finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru a construi o sală de sport în localitate.
Sala de sport din Vatra Moldoviței are o tribună cu 180 de locuri, proiectul ridicându-se la suma de 7.963.966,26 de lei. Lucrările au început, la data de 22 august 2022, iar recepția finală a avut loc la data de 20 iunie 2023.
Clădirea are o suprafață construită la sol de 1.445 de metri pătrați, aria desfășurată fiind de 1.775 metri pătrați. La parterul imobilului a fost amenajată o sală de sport cu o suprafață de 1.075,30 metri pătrați, un foyer, o sală de primă ajutor, una de depozitare, un oficiu pentru întreținere, un vestiar pentru profesori, patru vestiare – două pentru băieți și două pentru fete, un cabinet pentru profesori, o zonă de regrupare, grupuri sanitare/dușuri, o centrală termică, un tablou electric general și două holuri.
La supantă au fost amenajate un foyer cu tribună, două grupuri sanitare – unul pentru băieți și unul pentru fete, și instalate echipamente pentru ventilație.
De asemenea, clădirea a fost utilată cu instalații de încălzire și răcire, de ventilare – climatizare, electrice și de alimentare cu apă și canalizare.