Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO O casă din comuna Mănăstirea Humorului a fost distrusă de un incendiu

La 23.03.2021, la ora 08.43, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Mănăstirea Humorului.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la anexele gospodărești.

Incendiul a fost lichidat la ora 10.25.

Au ars: obiecte de mobilier, materiale textile și alte bunuri din interiorul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. S-au degradat elemente de tâmplărie din PVC (uși și ferestre), aparate electrocasnice, tavanele și pereții interiori. De asemenea, s-a degradat și o parte din fațada exterioară a casei, pe aproximativ 15 metri pătrați.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor căzute din sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură).

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles