La data de 9 septembrie 2022, Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Andrei Marian Gheorghică, de 32 de ani, din municipiul Vatra Dornei. Individul a fost depistat pe raza comunei Iacobeni, preținut și introdus în Arestul IPJ Suceava.
La mijlocul acestei săptămâni, polițiștii au reținut încă doi indivizi care au participat la incendierea unui microbuz, din răzbunare, la Vatra Dornei. Astfel, Emanuel Herța și Andrei Marian Gheorghică au ajuns în Arestul IPJ Suceava.
Anchetatorii au stabilit că, în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2022, în jurul orei 00.30, Emanuel Herța, din municipiul Vatra Dornei, cu scopul de a se răzbuna pe Andrei Sîrbu, cu care avusese anterior o altercație, i-a instigat pe Andrei Marian Gheorghică și Andrei Bodea să distrugă o autoutilitară Volkswagen, care fusese parcată pe strada Mălinilor din Vatra Dornei, iar cei doi inculpați s-au conformat și au incendiat.-o
Cum Gheorghică se afla sub control judiciar, Judecătoria Vatra Dornei i-a înlocuit această măsura cu cea a arestului preventiv.
Amintim că în cursul nopții de 3 spre 4 septembrie 2022, în jurul orei 20.30, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată cu privire la faptul că un autovehicul a acroșat un autoturism parcat regulamentar pe strada Mălinilor din municipiul Vatra Dornei, provocându-i avarii.
Echipajul de poliție deplasat la fața locului l-a depistat pe șoferul unei autoutilitare Volkswagen Transporter, respectiv pe Andrei Sîrbu, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Vatra Dornei, care era implicat într-un conflict verbal cu proprietarul mașinii parcate tamponate, acesta din urmă manifestându-și nemulțumirea cu privire la incident și cu posibila stare de ebrietate a șoferului.
Andrei Sîrbu a fost preluat în custodie de polițiști, prezentând halenă alcoolică, însă acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât și recoltarea de probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Vatra Dornei în prezența personalului medical.
După efectuarea verificărilor în bazele de date s-a constatat ca șoferul nu deține nici permis de conducere, astfel încât s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și refuz recoltare probe biologice de sânge.
Polițiștii au dispus reținerea pe baza de ordonanța pentru 24 de ore a lui Andrei Sîrbu, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Ulterior, în jurul orei 00.00, polițiștii au fost anunțați că autoutilitara condusă de dornean a fost cuprinsă de flăcări.
Întrucât din primele verificări s-a concluzionat că focul a fost generat intenționat prin folosirea unei substanțe inflamabile de aprindere s-au dispus de îndată măsuri pentru depistarea autorilor.
După corelarea datelor obținute investigativ de polițiști, în mai puțin de 3 ore s-a reușit găsirea autorului.
Astfel, s-a stabilit că proprietarul mașinii tamponate avariate a relatat cele întâmplate către doi prieteni ai săi, unul dintre aceștia deplasându-se în zona și incendiind în mod intenționat autoutilitara care produsese incidentul.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei este Andrei Bodea, de 23 de ani, din municipiul Vatra Dornei, care s-a deplasat către locul faptei conducând la rândul său o mașină fără a avea permis de conducere.
Acesta a fost prins și luat în custodie de polițiști și având în vedere agitația psihomotorie a acestuia s-a încercat testarea cu aparatul etilotest, însă tânărul a refuzat. De asemenea, a refuzat și recoltarea probelor biologice de sânge la unitatea medicală.
După administrarea materialului probator și față de Andrie Bodea s-a luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuz recoltare probe biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentelor și eventuala implicare sub un grad de vinovăție a altor persoane.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia că nu tolerează astfel de comportamente de tip antisocial ne natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.





