Festivalul Folcloric „Flori de Mai” de la Iaslovăț a ajuns duminică la cea de-a XIX-a ediție și a transformat întreaga comună în sărbătoare, în cântec și multă voie bună.
Sute de localnici s-au adunat în fața scenei amplasată lângă Căminul Cultural din Iaslovăț unde au dansat, au cântat și au încântat publicul Ansamblul Folcloric „Trilișești” Iaslovăț, Ansamblul Folcloric „Luca Arbure” Arbore, Ansamblul Folcloric „Stejărelul” Cajvana și de Ansamblul Folcloric „Tomșa Vodă” Solca.
În fața publicului numeros au avoluat și Grupul Vocal „Altița” și Taraful „Bilcanașul” Bilca, Grupul Vocal „Dulce Grai Bucovinean” Costișa și Fanfara „Valea Sucevei” Frătăuții Noi. Invitații speciali ai Festivalului Folcloric „Flori de Mai” au fost membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”.
Acest eveniment a devenit tradiție la Iaslovăț datorită implicării edilului Ion Cotoară, inițiatorul proiectului încă din anul 2003, pe când era viceprimar în comună. Gospodar desăvârșit, primarul Ion Cotoară a implementat zeci de proiecte în ultima perioadă, menite să schimbe localitatea și viața oamenilor dar nu a neglijat nici ceea ce ține de tradițiile acestor locuri.
Edilul comunei Iaslovăț susține și promovează portul popular, tradițiile populare și încurajează tânăra generație să se implice în activități culturale, iar Festivalul Folcloric „Flori de Mai” a fost de-a lungul timpului, o adevărată rampă de lansare pentru mulți tineri talentați și valoroși.
„Din 2003 a început acest festival și an de an am încercat să aducem în fața dumneavoastră tot felul de ansambluri folclorice de amatori dar și profesioniste. Ne bucurăm că Dumnezeu ne-a dat astăzi o vreme frumoasă, cu soare. Mulțumim mult tuturor pentru prezență la acest eveniment devenit tradiție în comunitatea noastră”, a transmis Ion Cotoară, primarul comunei Iaslovăț, în deschiderea Festivalului.

Prezent în mijlocul comunității din Iaslovăț, senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a remarcat că comuna este în plin proces de modernizare, iar în spatele acestor realizări este primarul Ion Cotoară.
„Zilele trecute am fost la inaugurarea dispensarului și știm că ne veți invita în curând și la inaugurarea noului sediu de Primărie, știu că faceți trotuare și vreau să știe toată lumea că în curând vor intra în implementare și alte proiecte pentru care dumneavoastră ați depus un efort extraordinar, iar noi toți, colegii dumneavoastră, vom face tot posibilul ca ele să intre în realitatea lucrurilor. Dumnezeu și-a aruncat și astăzi o privire către Iaslovăț și a dat această vreme frumoasă. Vă doresc sănătate, să vă bucurați și să vă destindeți”, a urat celor prezenți, senatorul PSD de Suceava Ioan Stan.

Alături de primarul comunei Iaslovăț la a XIX-a ediție a acestui minunat festival au fost și deputații PSD de Suceava Mirela Adomnicăi și George Șoldan, iar Instituția Prefectului a fost reprezentată de cei doi subprefecți Florin Sinescu și Cristian Șologon.
„A trecut atât de repede un an, parcă ieri eram aici, tot la acest frumos Festival, când admiram dansul, cântecul și portul popular. Am venit cu un gând bun, să vă transmitem că eu, de la vârful Instituției Prefectului, împreună cu colegul Cristian Șologon, și ceilalți colegi de partid, colegi social-democrați, suntem alături de dumneavoastră, de primarul dumneavoastră care a făcut foarte multe lucruri bune și frumoase. Eu vă urez să aveți o zi plină de soare, o perioadă în care să ne gândim la cei mici, vine examenul de Evaluare, Bacalaureatul, să le urăm multă baftă și cu toții să avem o vară liniștită și Doamne ajută!”, a declarat Florin Sinescu, subprefect al județului Suceava.

Ca de fiecare dată, la Festivalul Folcloric „Flori de Mai” de la Iaslovăț au fost prezenți și primarii comunelor vecine, aceștia răspunzând mereu invitațiilor edilului Ion Cotoară. Primarul orașului Cajvana, Gheorghe Tomăscu și primarii comunelor Arbore și Vadu Moldovei, Dan Tiperciuc și Bogdan Amariei au petrecut momente de neuitat la Iaslovăț.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de grătarele care sfârâiau, berea rece cât și de caruselele amplasate în zonă, spre încântarea celor mici.



























