Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Deputatul Ghervazen Longher a fost decorat de către soția președintelui Poloniei în cadrul unei ceremonii desfășurate la Solonețu Nou

Ieri, 27 aprilie 2022, Agata Kornhauser-Duda – soția președintelui Republicii Polone Andrzej Duda, a vizitat Bucovina. Aceasta a fost însoțită de ministrul Adam Kwiatkowski. Ea a fost întâmpinată pe aeroportul din Suceava de către ambasadorul Republicii Polone în România, Maciej Lang.

Soția președintelui Republicii Polone, Agata Kornhauser-Duda, s-a deplasat apoi la Solonețu Nou pentru a se întâlni cu diaspora poloneză. După o vizită la școala gimnazială „Henryk Sienkiewicz” și o scurtă rugăciune la biserica „Coborârea Duhului Sfânt”, întreaga delegație a mers la Casa Polonă, în fața căreia soția președintelui Republicii Polone, Agata Kornhauser-Duda, a fost întâmpinată de copiii și tinerii din ansamblurile „Sołonczanka” și „Mała Pojana” după vechea tradiție poloneză – cu pâine și sare. Aceasta a fost întâmpinată la Casa Polonă de către președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher. De asemenea, a luat cuvântul Ambasadorul Republicii Polone în România, Maciej Lang.

A urmat apoi o ceremonie în cadrul căreia au fost înmânate decorații de stat președintelui Uniunii Polonezilor din România, deputatului Ghervazen Longher, precum și preoților: pr. dr. Stanislav Cucharec și, post-mortem, pr. Andrei Staszkovian, după care soția președintelui Republicii Polone, Agata Kornhauser-Duda, s-a adresat celor prezenți.

Apoi, ES episcopul auxiliar al diecezei de Iași Petru Sescu a dat citire decretului prin care pr. dr. Stanislav Cucharec a fost numit capelan al polonezilor din Bucovina de către ES Iosif Păuleț, episcop de Iași. Imediat după acest moment, ansamblurile „Sołonczanka” și „Mała Pojana” au urcat pe scenă prezentând folclorul polonez și pe cel propriu muntenesc.

Cu ocazia Paștelui pe care l-am sărbătorit recent, soția președintelui Republicii Polone, Agata Kornhauser-Duda a împărțit în mod simbolic cu cei prezenți ouă sfințite de către episcopul Petru Sescu.

Vizita s-a încheiat cu o cină, în cadrul căreia, într-o atmosferă foarte plăcută și relaxată, reprezentanții tuturor comunităților poloneze din Bucovina au avut ocazia de a vorbi cu soția președintelui Republicii Polone, Agata Kornhauser-Duda. La sfârșitul vizitei Prima Doamnă a scris în Cartea de Onoare.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles