More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Deputatul George Șoldan: „Contracte de aproape 11,7 milioane de lei din fonduri europene, semnate pentru comunele Arbore și Hănțești”

    Deputatul PSD de Suceava, George Șoldan, a anunțat contracte de aproape 11,7 milioane de lei din fonduri europene, semnate pentru comunele Arbore și Hănțești. Este vorba despre trei centre de zi, două pentru sprijinirea copiilor și unul pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.

    „Alături de primarii comunelor Arbore și Hănțești, Dan Tiperciuc și Daniel Olariu, am fost astăzi la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, unde, în prezența dnei ministru Natalia Intotero, s-au semnat primele două contracte de construire de centre de zi pentru copii care să beneficieze, după școală sau grădiniță, de o masă caldă ori îndrumare educațională. Centrele se vor construi în cele două comune sucevene, valoarea contractelor aferente Planului Național de Redresare și Reziliență fiind de 2.156.399,86 de lei (pentru comuna Hănțești), respectiv 2.306.541,87 de lei (pentru comuna Arbore). Primarul Dan Tiperciuc a mai semnat și un al doilea contract privind construirea unui Centru de zi pentru persoane vârstnice în comuna Arbore, cu servicii de asistență socială, recuperare și echipă mobilă de îngrijire la domiciliu. Valoarea acestui proiect este de 7.227.081,34 de lei, finanțat tot prin PNRR. Îi felicit pe cei doi primari pentru modul în care se implică în atragerea de fonduri europene pentru comunele lor și îi mulțumesc doamnei ministru Natalia Intotero pentru sprijinul oferit”, a declarat deputatul George Șoldan.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles