More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Comuna Dorna Candrenilor va avea un centru ultramodern de colectare a deșeurilor: „Acest proiect va contribui masiv la protecția mediului”

    Comuna Dorna Candrenilor este într-un continuu proces de schimbare și modernizare datorită eforturilor extraordinare depuse de edilul Dănuț Candrea, omul care sfințește locul în toată puterea cuvântului.

    Lucrările pentru construcția stațiunii balneoclimaterice se derulează într-un ritm alert, iar primarul Dănuț Candrea urmărește să implementeze și alte proiecte care vor contribui masiv la ridicarea nivelului de trai al locuitorilor comunei.

    Recent a fost semnat contractul de finanțare pentru înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Investiția este în valoare de peste 770.000 de euro, echivalentul a aproape 4 milioane de lei.

    „Vă informăm că am semnat contractul de finanțare pentru proiectul «Înființare Centru de Colectare prin Aport Voluntar în comuna Dorna Candrenilor» deșeuri din domeniul construcțiilor, finanțat prin PNRR. Valoarea proiectului este de 3.830.913,04 lei fără TVA. Acest proiect va contribui masiv la protecția mediului”, a declarat Dănuț Candrea, primarul comunei Dorna Candrenilor.

    Centrul de colectare va cuprinde o platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (cap-tractor) care aduc/ridică containerele. De asemenea va fi și o platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă dar și o zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție.

    În zona respectivă va fi montată și o copertină pe structură metalică ușoară pentru protecția containerelor deschise. Amplasamentul va fi împrejmuit cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisantă, cu acționare manual. În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane iar un container de tip baracă va servi drept spațiu administrativ și pentru supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri.

    În acest centru va fi și un container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă, pisici, câini, păsări, un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase, vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii, trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile și alte trei containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colectarea deșeurilor electrice/elctronice, acelor de uz casnic, electrice mari – frigidere, televizoare și a celor de mobilier din lemn.

    Alte două containere de tip SKIP deschise, vor fi amplasate pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv borcane și alte recipiente. Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll vor fi pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină, crengi, frunze și alte trei containere deschise, joase, de tip ab-roll vor fi pentru deșeuri din construcții, moloz.

    Centrul va fi dotat și cu un separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă, două scări mobile metalice, pentru descărcarea deșeurilor în containerele deschise înalte și canalizare pentru colectarea apelor pluviale. Vor fi montați și stâlpi de iluminat și opt camera de supraveghere.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava Admitere USV SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles