La inițiativa Înalt Prea Sfinției Sale Calinic, la nivelul județului nostru s-au organizat în ultima perioadă, o serie de cercuri pastorale, al căror scop principal este o mai bună comunicare între biserică, autorități și comunitate cât și identificarea unor soluții clare de ajutorare a celor aflați în novoie.
Un astfel de cerc pastoral a avut loc zilele trecute la Biserica Ortodoxă din satul Berchișești, al cărui organizator principal a fost preotul paroh Florin Dura. La eveniment au luat parte preoți parohi de la bisericile din zonă, reprezentanți ai autorității locale din comuna Berchișești cît și reprezentanți ai comunității creștine.
„Preacucernici părinți, dragi invitați, doamnelor și domnilor, vă mulțumesc din inimă pentru prezența dumneavoastră în comuna Berchișești în cadrul acestui cerc pastoral, răspunzând astfel invitației preotului paroh Florin Dura. Consider că inițiativa Înalt Prea Sfinției Sale Calinic de a organiza aceste cercuri pastorale este lăudabilă și binevenită, mai ales în contextul actualei perioade a pandemiei, în care criza economică, socială, dar și cea morală și spirituală, ne afectează pe toți. Reuniunea de astăzi, precum și celelalte întruniri pastorale inițiate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, au menirea de a strânge legăturile dintre biserică, autorități și cetățeni, scopul acestora fiind unul comun, respectiv identificarea unor soluții pragmatice și constructive la neajunsurile cu care se confruntă comunitățile noastre. Cred că astfel de întâlniri sunt vitale în aceste vremuri complicate, iar organizarea lor la nivel național ar avea rezultate pozitive pentru oameni. Mulțumesc preotului paroh Florin Dura pentru această întâlnire de suflet, care vine după numeroase realizări reușite împreună în comuna Berchișești, în cadrul unor parteneriate benefice dintre Primărie și Parohia Ortodoxă. Aici, în Berchișești, colaborarea strânsă dintre Biserică, Școală și Primărie are deja o tradiție frumoasă și pozitivă de ani buni, iar rezultatele acesteia sunt notabile, în folosul tuturor, de la vârstnicii noștri la cei mai mici preșcolari. În plin post al Crăciunului și în apropierea sărbătorilor de iarnă, vă mulțumesc tuturor pentru prezența în mijlocul comunei și a bisericii noastre, urându-vă deopotrivă sănătate, bucurii, har dumnezeiesc și multă putere pentru a vă susține enoriașii, mai ales pe cei aflați în nevoință! Dumnezeu să ne ajute!”, a declarat cu acest prilej, Violeta Țăran, primarul comunei Berchișești.









