Seara trecută, o paradă medievală impresionantă desfășurată pe străzile din Suceava a marcat debutul celei de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”.
Un număr mare de suceveni au ieșit în stradă pentru a vedea cavalerii, domnițele și călăreții care au străbătut orașul pe ruta Obcini – Bulevardul George Enescu – Strada Universității – Bulevardul Principal – Cetatea de Scaun a Sucevei.
Parada, cea mai lungă din Europa Centrală și de Est s-a întins pe 7 kilometri și a fost extrem de spectaculoasă.
„Anul acesta sunt la Suceava 10 trupe noi între care două din Slovacia, două de la Timișoara, una din Ungaria. De asemenea, ca element de noutate, festivalul aduce un număr mai mare de cai în paradă și pe parcursul celor 3 zile de festival, o paradă mai lungă decât în anii precedenți, de altfel de la an la an parada s-a mărit, asta în condițiile în care este cea mai lungă din Europa Centrală și de Est, are 7 kilometri. Sunt mult mai multe spectacole. Dacă vă veți uita pe program, veți vedea că toate cele 3 zile sunt de-a dreptul pline, nici nu știi ce să alegi, asta în condițiile în care spațiul cetății nu este cel mai generos. De asemenea, pe lângă toate acestea, chef Cătălin Scărlătescu va fi și în acest an cu preparate, nu doar să spunem cu iz medieval, ci și preparate inedite. Sunt trupe din 7 state, evident încep cu România, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova și Slovacia. Slovacii sunt pentru prima dată la noi. Trupele încearcă să prezinte diferite perioade din Evul Mediu european. Vorbim de la Evul Mediu timpuriu, secolul XII, până târziu în secolul XVII. Anul acesta este o ediție de bilanț, a XV-a. La prima ediție am început cu 5.000 de spectatori, anul trecut am avut aproape 30.000, iar anul acesta sperăm să depășim acest număr”, a declarat Emil Ursu, directorul Muzeul Național al Bucovinei.

Printre cei prezenți la paradă s-a numărat și Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, care s-a arătat extrem de încântat de spectacolul de pe străzile municipiului reședință de județ.
„Suntem în centrul Sucevei, așteptăm o paradă de 7 kilometri cu făclii, cu călăreți, cu domnițe, cu cavaleri. Cred că e cea mai lungă paradă din sud – estul Europei din ce știu eu. E un festival internațional încă din 2016, dar anul acesta avem circa 550 de participanți îmbrăcați în costumații senzaționale, din 7 țări. Și aici vorbim de România, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Turcia, Slovacia, Ungaria. Am văzut un interes foarte mare. Cred că la ora aceasta este cel mai mare festival medieval din țară. Echipele se îndreaptă către Cetatea de Scaun a Sucevei, cetatea aceasta care a fost consolidată, la care s-a investit mult, este în subordinea Consiliului Județean Suceava. Ne bucurăm să avem anual foarte mulți turiști. Numai în 3 zile, anul trecut am avut 30.000 de vizitatori. Mâine seară se joacă Apus de Soare pe zidurile cetății lui Ștefan cel Mare. Sunt fel de fel de concursuri, jocuri, focuri de epocă, lupte cu cai, toate acestea sunt atracție pentru multă lume care vine aici. E gândit pentru luna Diasporei pentru că vin și mulți care sunt în concedii acasă, în România, și așteptăm cu drag în fiecare an să vină lumea să se bucure, să ne întâlnim, și la Ștefan cel Mare acasă să marcăm momente. De exemplu, zilele acestea va fi o reconstituire a cuceririi de către marele Ștefan a Cetății Chilia, un lucru foarte important și sunt pagini de istorie pe care copiii le văd pe viu”, a transmis Gheorghe Flutur.




































