Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Casa Polonă Dom Polski de la Moara a fost inaugurată: „România și Polonia sunt două țări prietene de foarte mult timp”

Ieri a debutat, la Gura Humorului, a XXIV-a ediție a Zilelor Culturii Polone, un eveniment extrem de important pentru minoritatea poloneză de la noi și care este organizat de Uniunea Polonezilor din România, al cărei președinte este deputatul Ghervazen Longher.

Deschiderea oficială a avut loc joi dimineață, în Gura Humorului și au participat directorul adjunct al Departamentului de Colaborare cu Diaspora Poloneză și Polonezii din străinătate din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Zbigniew Ciosek, directorul executiv pentru gestionarea programelor din cadrul Asociației „Wspolnota Polska”, Zenka Bankowska, subsecretarul de stat la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, Doina Iacoban, inspectorul școlar general adjunct, Petru Crăciun și primarul orașului Gura Humorului, Marius Ioan Ursaciuc.

Evenimentul a debutat cu un simpozion științific care a avut drept temă Trecutul și prezentul relațiilor româno-polone.

„A fost o întrerupere, această pandemia ne-a îndepărtat un timp, dar iată că putem să ne vedem fizic. Știu că celelalte ediții au fost on-line și de aceea vreau să vă mulțumesc că v-ați făcut timp să veniți astăzi aici. Conform tradiției, așa cum facem de fiecare dată, ceea ce veți prezenta astăzi, în cadrul simpozionului, va fi publicat într-o carte Ar fi foarte greu să ne descurcăm singuri la aceste evenimente și din acest motiv vreau să mulțumesc domnului director Zbigniew Ciosek dar vreau să mulțumim și Guvernului României care are o legislație foarte bună în ceea ce privește minoritățile și vreau să mulțumesc și doamnei ministru Iacoban pentru că este alături de noi, de comunitatea noastră, pentru că avem multe proiecte”, a transmis deputatul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România.

Doina Iacoban, subsecretar de stat la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, a scos în evidență meritele deputatului Ghervazen Longher în a ține unită comunitatea poloneză din România.

„Sunt onorată ca astăzi să fiu alături de dumneavoastră cu un mesaj din partea Guvernului României, acela de unitate, de legislație specifică aplicabilă minorităților. Comunitatea poloneză este o parte din viața noastră, Bucovina în sine a fost o mică Europă, încă de acum peste 100 de ani, perioadă în care comunitățile au trăit în unitate și s-au dezvoltat iar ultimii 25 de ani au însemnat o dezvoltare constantă a comunității poloneze, iar aici vreau să mulțumesc familiei Longher, doamnei Victorița Longher și domnului Ghervazen Longher care și-au pus inima pentru păstrarea identității comunității poloneze”, a subliniat  Doina Iacoban, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene.

Primarul orașului Gura Humorului, Marius Ioan Ursaciuc, i-a salutat pe musafirii veniți de departe, în limba polonă, și i-a invitat și cu alte ocazii, să poposească pe aceste meleaguri.

„Niciodată n-am privit aici, în Gura Humorului, vreo minoritate, altfel decât am privit pe toată lumea. Bucuriile sunt aceleași pentru toți, necazurile sunt aceleași pentru toți, indiferent de tradițiile și de limba pe care o folosești acasă”, a declarat primarul orașului Gura Humorului, Marius Ioan Ursaciuc.

Manifestările au continuat joi după-amiază la Moara, unde a fost inaugurată Casa Polonă Dom Polski.

„Vă mulțumesc foarte mult pentru că sunteți astăzi alături de noi la acest eveniment special pentru comunitatea din Moara, dar în primul rând aș vrea să mulțumesc Consiliului de Conducere al Uniunii Polonezilor din România, pentru că a aprobat această investiție, Casa Polonă din Moara. Dar în același timp, aș vrea să mulțumesc celor care am început de jos această construcție, și s-ar cuveni aici să mulțumim proiectanților care au proiectat, cât și celor care au construit. Nu în ultimul rând, aș vrea să mulțumesc și colaboratorilor mei de la Uniunea Polonezilor din România”, a completat deputatul Ghervazen Longher.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent a eveniment și a avut doar cuvinte de laudă la adresa polonezilor din Bucovina.

„Am venit să salut comunitatea poloneză cu prietenie din partea administrației publice a județului Suceava. Mă bucur că astăzi am putut tăia două panglici, steagul României și al Poloniei la această inaugurare. România și Polonia sunt două țări prietene de foarte mult timp. Despre comunitatea poloneză știu multe pentru că am trăit printre ei și mă refer la cei din zona de munte, de la Pleșa, Poiana Micului, Solonețu Nou. Știu bine ce așteptați de la noi, nu vă promit de la acest microfon, dar știu că astăzi inaugurăm un loc care vindecă sufletul, starea de spirit. Încă o dată vă felicit, comunitatea  poloneză de la Moara, din întreaga Bucovină, vă mulțumesc pentru felul de a fi alături de ceilalți și vă asigur de tot respectul nostru”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.

La inaugurarea Casei Polone de la Moara au participat deputații Ioan Balan, Angelica Fădor, Bogdan Gheorghiu, Mirela Adomnicăi, George Șoldan, împreună cu senatorul Daniel Cadariu cât și administratorul public al județului, Irina Vasilciuc.

Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, a menționat că are o relație extraordinară de colaborare cu comunitatea poloneză din Moara, comunitate din care și el face parte.

„Această clădire Dom Polski este meritul dumneavoastră, domnule deputat Ghervazen Longher și întreaga comunitate din Moara, vă mulțumește și este alături de dumneavoastră”, a declarat edilul comunei Moara Eduard Dziminschi.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles