La 10.08.2021, în jurul orei 15.30, Tudorița T., de 45 de ani, din comuna Dorna Arini, în timp ce conducea autoturismul Skoda pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta, spre municipiul Vatra Dornei, având-o ca pasager pe locul din dreapta față pe Floarea M., în vârstă de 66 de ani, ajunsă într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de mers, autoturismul intrând în coliziune cu rigola de scurgere a apei și cu parapetul metalic amplasat în afara părții carosabile, ulterior acesta s-a răsturnat, rămânând pe cupolă.
În urma producerii evenimentului, atât conducătorul auto cât și pasagerul nu au suferit vătămări corporale, evenimentul fiind soldat doar cu pagube materiale.
În jurul orei 15.35, Silvia B., de 39 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul Toyota pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta, spre municipiul Vatra Dornei, ajunsă în aceeași curbă deosebit de periculoasă la stânga, nu a adaptat la rândul ei viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers, autoturismul intrând în coliziune dreapta față cu dreapta spate a autoturismului Skoda care se afla pe cupolă. În urma impactului Floarea M., care se afla în fața autoturismului SKODA, a fost proiectată în rigola de scurgere a apei, suferind vătămări ușoare.
Conducătoarele auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri, ulterior le-au fost recoltate câte o probă biologică de sânge în vederea determinării concentrației alcoolice.
Primul eveniment a fost soluționat ca și accident rutier soldat cu pagube materiale,.
Pentru al doilea eveniment s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.





