La data de 9 noiembrie 2022, în jurul orei 14.15, Andrei B., de 27 de ani, în timp ce conducea autoutilitara Mercedes Benz Sprinter pe DN17, pe raza localității Frasin, din cauză că nu a păstrat o distanță suficientă în mers a intrat în coliziune cu autoturismul Hyundai Tucson condus de Aurel S., de 67 de ani, din comuna Șcheia, pe care l-a proiectat în autoturismul Mercedes Benz Sprinter condus de Dan C., de 26 de ani, care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul Ford Fiesta condus regulamentar de Oana N., de 35 de ani, din comuna Vama.
În urma impactului a rezultat rănirea Oanei N., a lui Aurel S. și a pasagerului Iulia N.. Cei trei au fost preluați de ambulanțe și duși la spital unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.
Cei patru șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.




