Zilele orașului Broșteni s-au încheiat duminică cu un impresionant foc de artificii pe care administrația locală, condusă de edilul Alexandru Hurjui, l-a pregătit cu mult drag de oameni și pentru oameni.
Pe parcursul întregii zile, cei prezenți la eveniment au avut parte de surprize, cei mai emoționați fiind de departe seniorii orașului Broșteni, care au împlinit 50 de ani de căsătorie și chiar mai mult, aceștia fiind chemați pe scena amplasată lângă Casa de Cultură, unde preoții din localitate i-au binecuvântat. Peste 30 de cupluri de aur ale Broșteniului au primit flori și s-au bucurat alături de copii și nepoți de acest moment deosebit.
„Cinstim pe cei care străbătut viața aceasta și au împreună 50, 60, 70 de ani de căsnicie și care sunt un exemplu viu pentru noi și pentru cuplurile tinere care acum poate pornesc la drum. În ei vedeți tărie, credință, în ei vedeți dragoste pentru că toate acestea împreună fac din acești oameni o emblemă a parohiei noastre, a orașului Broșteni. Astăzi sunt premiați și puși în valoare pentru că merită, pentru că au pus și ei o cărămidă la așezarea aceasta și vrem ca în continuare să aveți acel aport de bine, de frumos, în jurul comunității noastre și să facem multe lucruri frumoase împreună. Să mențineți aprinsă și pe mai departe, flacăra credinței, a familiei și a dragostei care v-a adus până la acest moment”, a transmis preotul paroh din Broșteni.
Primarul Alexandru Hurjui s-a aplecat cu respect în fața celor mai vârstnici locuitori ai orașului, înmânându-le plachete de onoare, în semn de recunoștință pentru ceea ce înseamnă, un exemplu de bună conviețuire în aceste vremuri tot mai tulburi.
„Așa cum am promis și anul trecut, Zilele orașului Broșteni ne dorim să fie mai frumoase decât cele de anul trecut și mai puțin frumoase decât cele de anul viitor. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în organizarea acestui eveniment și să știți că am simțit că Dumnezeu chiar există și că lucrează prin oameni și cu această ocazie vreau să le mulțumesc încă o dată celor care s-au implicat. Chiar dacă au mai fost și care s-au opus, binele învinge întotdeauna. Vreau să felicit și eu cuplurile de aur care sunt un exemplu pentru noi toți, un exemplu de dârzenie, de fidelitate, de curaj și de dăruire”, a declarat Alexandru Hurjui, primarul orașului Broșteni.

Petrecerea și voia bună a început la Broșteni, încă de sâmbătă, când invitați de onoare au fost Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava și deputatul PNL Angelica Fădor iar duminică a ajuns în mijlocul oamenilor, Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava.
„Vreau să încep prin a mulțumi primarului Alexandru Hurjui pentru invitația de a fi alături de dumneavoastră la acest eveniment cu semnificații profunde pentru comunitatea dumneavoastră. Iată că și vremea ține cu noi și avem parte de o frumoasă duminică de august. Să știți că aveți un primar dedicat, implicat în a rezolva problemele comunității și asta înseamnă, în aprecierea mea, că ați chibzuit și ați cântărit bine. Un gând de sănătate și de apreciere, permiteți-mi să adresez și seniorilor orașului Broșteni și să felicit autoritățile locale pentru grija pe care o poartă seniorilor noștri pentru că nu se putea o zi de sărbătoare fără a-i felicita și pe dumnealor. Din partea întregului colectiv al Instituției Prefectului, vă urez distracție plăcută, sănătate și Doamne-ajută”, a transmis Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava.

În această atmosferă de sărbătoare și de respect profund pentru cei care au contribuit la dezvoltarea și promovarea comunității, administrația locală a orașului Broșteni, condusă de primarul Alexandru Hurjui, a decernat patru titluri de cetățeni de onoare unor oameni care prin tot ceea ce au făcut, și-au ajutat semenii și au făcut ca multă lume să audă de Broșteni.
Terapeut de profesie, Tudorița Profir a alinat multă durere, iar întreaga comunitate din orașul Broșteni îi este recunoscătoare, în frunte cu edilul Alexandru Hurjui, care i-a înmânat placheta de cetățean de onoare și un impresionant buchet de flori.
Doctorul Radu Alexandru Bălău, medic primar la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș a spus cu mândrie peste tot pe unde l-au dus pașii că este din Cotârgași-Broșteni, iar comunitatea reprezentată de primarul Alexandru Hurjui și-a demonstrat respectul și recunoștința pentru toată activitatea sa, acordându-i cea mai înaltă distincție, și anume, cea de cetățean de onoare.
Titlul de cetățean de onoare i-a fost oferit și omului de afaceri Laurențiu Luncașu Rădulescu, născut în Cotârgași. A sprijinit mereu Mănăstirea din satul natal, ctitorie a familie sale, iar din 2012, sub sloganul „Moș Crăciun la Mănăstire”, duce tuturor copiilor din satul Cotârgași, cadouri și dulciuri, fiind iubit și de cei mai în vârstă cât și de cei mai tineri locuitori din zonă.
De asemenea, titlul de cetățean de onoare i-a fost oferit și lui Dan Lungu, consilier superior la Garda Forestieră Suceava.
Pentru ca atmosfera de cântec, joc și voie bună să fie completă, administrația locală, condusă de primarul Alexandru Hurjui, a adus la Broșteni artiști tot unul și unul, reușind perfect să acopere toate genurile și gusturile muzicale.
Dacă sâmbătă au urcat pe scena de la Broșteni, Alexandru Brădățan, Călin Brăteanu și îndrăgitele formații Azur și Generic, ziua de duminică a continuat cu nume la fel de cunoscute. Au cântat pentru Broșteni, Alexandru Recolciuc, Dana Dăncilă, Hari Gromoșteanu, Ionuț Galani și Ionel Tudorache împreună cu taraful său.
Petrecerea s-a încheiat cu o discotecă în aer liber, sub un impresionant foc de artificii.

































