La 01.07.2021, în jurul orei 06.10, Marcel B., de 47 ani, în timp ce conducea autoturismul Skoda pe DN17, pe raza orașului Frasin, având direcția de deplasare municipiul Câmpulung Moldovenesc spre oraşul Gura Humorului, nu a adaptat viteza pe un carosabil acoperit cu apă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă regulamentar, din direcţia opusă de către Alexandru Z., de 33 ani, din municipiul Suceava. De asemenea, în încercarea de a evita coliziunea, autoturismul VW Jeta condus de Adrian N., de 37 ani, din municipiul Suceava, în spatele autoutilitarei, a pătruns în şanţul de pe marginea dreaptă a drumului.
În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorilor auto Marcel B. şi Alexandru Z., precum şi a lui Vitalie B., de 42 ani, pasager în autoturismul marca Skoda fiind toţi transportaţi la Spitalul Județean Suceava, urmând a le fi prelevate mostre biologice de sânge și a li se acorda îngrijiri medicale.
A fost întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.














