La 17.11.2020, la ora 02.50, Ioan H., de 43 ani, din municipiul Arad, în timp ce conducea autotrenul care tracta semiremorca, pe DN 17 Poiana Stampei, din direcția Vatra Dornei către Bistrița, după o curbă ușoară la stânga, a derapat și a ieșit în afara carosabilului. Capul tractor a intrat în curtea unui imobil, iar semiremorca a rămas pe partea carosabilă, oblic. Conducătorul autotrenului a semnalizat accidentul prin plasarea un triunghi de avertizare, pe banda sa de mers, la o distanță de circa 60 de metri în spatele remorcii. De asemenea, în zona triunghiului, traficul a fost dirijat de către o persoană prin semnale luminoase efectuate cu o lanternă.
La scurt timp, autoturismul condus de către Iulian M., de 36 ani, din municipiul Vatra Dornei, care circula în aceeași direcție, venind din spate cu viteză excesivă și condiții de ceață densă, a intrat în coliziune cu semiremorca.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală (două vătămări ușoare și un decedat) celor 3 ocupanți ai autoturismului. S-au efectuat manevre de resuscitare însă pasagerul de pe bancheta spate, Daniel M., de 38 ani, din comuna Crucea, a decedat. Conducătorul autoturismului și pasagera dreapta față au fost transportați conștienți la Spitalul municipal Vatra Dornei.
În urma consultației conducătorului auto lui Iulian M., de 36 ani, din municipiul Vatra Dornei, s-a stabilit următorul diagnostic: „traumatism hemitorace drept și regiune lombară fără leziuni, nu rămâne internat”. În urma consultației pasagerei dreapta față Georgiana M., de 22 de ani, din comuna Dorna Candrenilor, s-a stabilit următorul diagnostic: „traumatism cranio-cerebral”, transferată la UPU Suceava.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, dar li s-au recoltat și probe biologice de sânge la Spitalul municipal Vatra Dornei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.






