Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Eroii Bătăliei de la Baia, pomeniți în prima capitală a Moldovei: „Nu am uitat jertfa lor și le vom cinsti memoria pe mai departe”

Baia, prima capitală a Moldovei, a redevenit sâmbătă, 13 decembrie 2025, loc de rugăciune, aducere-aminte și comuniune sufletească. Sub dangătul grav al clopotelor, comunitatea locală, alături de reprezentanți ai Bisericii și ai administrației publice, a cinstit memoria eroilor căzuți în Bătălia de la Baia din anul 1467, unul dintre momentele decisive ale istoriei medievale moldovenești.

În urmă cu 558 de ani, pe aceste meleaguri, oștenii voievodului Ștefan cel Mare au înfruntat, cu prețul vieții, oastea maghiară condusă de Matia Corvin. A fost o luptă aprigă, soldată cu pierderi grele de vieți omenești, dar care a consfințit voința Moldovei de a-și apăra libertatea, credința și hotarele. Jertfa lor rămâne, peste veacuri, un testament de demnitate și curaj pentru generațiile de astăzi.

Manifestările comemorative au avut loc la Biserica Albă din Baia, cu hramul Sfântul Gheorghe, lăcaș de cult ctitorit de însuși Ștefan cel Mare. De la ora 15.00, aici a fost săvârșită slujba de pomenire a eroilor, oficiată de părintele paroh Viorel Iftime, alături de un sobor de preoți, în frunte cu părintele protoiereu Adrian Dulgheriu. În tăcerea adâncă a bisericii, rugăciunile s-au împletit cu gândurile celor prezenți, într-un gest de recunoștință față de cei care au ales să-și apere țara cu propria viață.

Alături de soborul preoților s-au aflat primarul comunei Baia, Maria Tomescu, oficialități locale, săteni de toate vârstele și numeroși copii îmbrăcați în port popular, semn că memoria istorică este dusă mai departe, din generație în generație. Prezența copiilor a dat evenimentului o dimensiune aparte, punând în lumină legătura vie dintre trecut și prezent.

După slujba de pomenire, seara a continuat într-o notă de emoție și bucurie creștină. Copiii din Baia au susținut un recital de colinde și cântece patriotice, în ton cu perioada Postului Crăciunului, aducând lumină și speranță în sufletele celor prezenți. A urmat o agapă creștină, organizată întru pomenirea oștenilor domnitorului Moldovei, într-un spirit de comuniune și solidaritate.

„Seară de rugăciune, emoție și comuniune. La Biserica Albă i-am cinstit pe toți cei care s-au jertfit în Bătălia de la Baia, în lupta cu oastea maghiară condusă de Matia Corvin. Acum 558 de ani, aici, în prima capitală a Moldovei, oștenii voievodului Ștefan cel Mare își dădeau viața într-o bătălie aprigă, soldată cu mari pierderi de vieți omenești. Ca în fiecare an, am marcat acest moment istoric în sfântul lăcaș pe care voievodul Ștefan cel Mare l-a ctitorit, aici, în Baia. Înaintașilor și eroilor noștri le-am închinat slujba de pomenire, săvârșită alături de un sobor de preoți, săteni, oficialități locale și copii îmbrăcați în port popular. Nu am uitat jertfa lor și le vom cinsti memoria pe mai departe”, a declarat primarul comunei Baia, Maria Tomescu.

Edilul a subliniat, totodată, importanța păstrării tradițiilor creștine și a memoriei istorice, amintind de recitalul de colinde susținut de copiii comunei, care „ne-au încântat și ne-au aprins sufletele de bucurie, într-o seară plină de lumină pentru eroi și plină de bucurie pentru noi toți, cei care le păstrăm amintirea vie”.

Evenimentul de la Baia nu a fost doar o comemorare, ci o adevărată chemare la conștiință și identitate. În liniștea bisericii și sub dangătul clopotelor, jertfa eroilor din 1467 a continuat să vorbească, reamintind că istoria nu este doar trecut, ci rădăcina din care se hrănește prezentul și viitorul acestui neam.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles