Alegerile din diaspora au arătat un adevăr pe care mulți îl evită: România plecată e mai divizată decât România rămasă. În America, Canada și China, Nicușor Dan câștigă detașat. În Spania, Italia și Germania, George Simion defilează.
Să ne înțelegem: în primul caz vorbim despre români ajunși prin burse, cariere IT, mediu academic, diplomație sau business. În al doilea — despre cei fugiți dintr-o țară fără locuri de muncă, fără școli decente și fără perspective, ajunși să culeagă sparanghel sau să schimbe scutece prin azile.
Și ce ne arată harta votului? Că Nicușor Dan e candidatul meritocrației, în timp ce George Simion e portavocea celor care s-au săturat să mai creadă în instituții, stat și elită.
Este un clivaj de clasă? Absolut. Dar e și unul de speranță. Cei care au înțeles cum funcționează o democrație reală, votează calculat. Cei care au fost mereu păcăliți de „băieții deștepți” din România, votează cu pumnii strânși și cu gândul la răzbunare.
Ar fi ușor să-i numim „manipulați” sau „fără educație”. Dar poate ar trebui să ne întrebăm altceva: cine i-a abandonat? Cine a lăsat școlile să se prăbușească și spitalele să moară? Cine i-a făcut pe acești oameni să plece dintr-o țară în care nu mai aveau nicio șansă?
Diaspora votează cum trăiește. Iar România a creat două lumi paralele: una care înțelege ce înseamnă administrație, și alta care vrea doar să se facă, în sfârșit, dreptate — chiar și cu bâta.
