More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Două biserici din lemn din Udești și Rădășeni vor fi reabilitate prin PNRR

    Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că pentru încă două biserici de lemn vor fi depuse proiecte pentru reabilitare, consolidare și conservare.

    Proiectele vor fi depuse pentru a obține finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), titularul proiectelor fiind Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Gheorghe Flutur a precizat că într-o ședință extraordinară a deliberativului județean s-a aprobat completarea acordului dintre Consiliul Județean și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin includerea bisericii de lemn Mănăstioara din Udeșți și a bisericii de lemn din Rădășeni pe lista lăcașelor de cult pentru care se vor promova proiecte pentru restaurare.

    Flutur a amintit că în luna martie a 2022, Consiliul Judeţean Suceava a încheiat un Acord de parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în vederea susţinerii proiectelor ce vizează promovarea şi/sau restaurarea/reabilitarea obiectivelor religioase, precum şi elaborarea, susţinerea, implementarea şi dezvoltarea rutelor cultural sau turistice, menite a impulsiona dezvoltarea turismului cultural şi religios la nivelul judeţului. Șeful administrației județene a arătat că cele două biserici de lemn vor fi propuse de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în cadrul celui de-al treilea apel de proiecte în cadrul PNRR, ca obiective ce vor fi incluse în ruta bisericilor din lemn, în vederea restaurării.

    „Acum se are în vedere restaurarea Schitului Mănăstioara din Udești, o biserică cu o însemnătate aparte care datează încă din 1760. Și de asemenea e vorba despre Biserica Sf. Mercurie și Sfanta Ecaterina din Rădășeni, la care primele documente sunt de pe vremea lui Ștefan Tomșa, în 1611”, a arătat Gheorghe Flutur.

    El a ținut să sublinieze faptul că prin acest parteneriat dintre Consiliul Județean și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au fost sau se află în curs de restaurare mai multe obiective turistice, inclusiv cazinoul din Vatra Dornei.

    Președintele CJ Suceava a mai adăugat că instituția pe care o conduce își propune organizarea mai multor acțiuni de promovare turistică a acestor biserici și mănăstiri care se reabilitează prin PNRR, organizarea de pelerinaje, precum și promovarea portului popular al localnicilor.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles