Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași demarează unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură academică din zona montană a Bucovinei, prin transformarea unei clădiri istorice din comuna Dorna Candrenilor într-o stațiune modernă dedicată cercetării și practicii studențești. Investiția depășește 8 milioane de euro și vizează consolidarea cercetării în domeniul managementului mediului montan, precum și dezvoltarea unor programe interdisciplinare cu impact direct asupra comunității locale și economiei regionale.
Clădirea, un edificiu de patrimoniu și comparat ca stil exterior cu celebrul Cazinou din Vatra Dornei, a aparținut universității până în anul 1937, când a funcționat ca stațiune academică. După decenii în care imobilul a avut diverse destinații administrative și educaționale, inclusiv primărie, școală și oficiu poștal, acesta a revenit oficial în patrimoniul universității în urma unui demers început în anul 2019.
Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Liviu-George Maha, a subliniat că proiectul face parte dintr-o strategie amplă de consolidare a infrastructurii de cercetare și practică studențească, adaptată profilului comprehensiv al instituției.
„Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are un specific al activității legat de caracterul comprehensiv, generalist, al domeniilor abordate, în sensul că există un număr mare de domenii de specializare și domenii științifice, care impun efectuarea unor activități diverse de practică, de specialitate, de cercetări pe teren și de activități vizând cercetarea științifică, nu numai în laborator, ci și în afara acestuia. Astfel, universitatea are peste 10 stațiuni de cercetare și practică studențească, localizate pe teritoriul a aproape jumătate din estul României, unele cu o vechime însemnată. În acest an, de exemplu, sărbătorim 100 de ani de la înființarea stațiunii de la Agigea, de pe malul Mării Negre. Sunt și alte stațiuni, unele cu profil montan, altele orientate spre alte domenii de cercetare. În acest context, preocuparea conducerii universității noastre a fost, indiferent de mandat sau de echipa de conducere aflată în funcție, de a consolida această dimensiune. Ne bucurăm că, în mandatul anterior, această clădire, acest sediu, a fost redobândit de universitate, clădirea fiind în patrimoniul universității în perioada interbelică și având ca destinație înființarea și dezvoltarea unei infrastructuri de cercetare și practică studențească pe mai multe domenii științifice asociate zonei în care ne aflăm. Este vorba despre managementul mediului, despre activități asociate domeniilor geografie, biologie, activități turistice și, după cum am văzut că s-a dezvoltat comuna, chiar kinetoterapie. Are un profil foarte divers și este important pentru noi, pentru că toate sunt domenii acoperite de programele de studii și de cercetare. Având documentația realizată la preluarea mandatului, acum aproape doi ani, i-am promis domnului primar, iar dincolo de promisiunile formulate față de Primăria Dorna Candrenilor, a existat un angajament privind consolidarea instituțiilor care fac cercetare științifică la nivel înalt. Am obținut o finanțare de 8 milioane de euro. Din acești 8 milioane de euro, o treime vizează remunerarea cercetătorilor specializați pe managementul mediului, o treime înseamnă investiții în echipamente, iar peste o treime, aproximativ 2,5 milioane de euro, au fost alocați pentru consolidarea, renovarea, dotarea și modernizarea acestei clădiri. Cu alte cuvinte, este o investiție consistentă în infrastructura de cercetare, adaptată nevoilor universității și colectivelor de cercetători orientate pe aceste direcții. Această infrastructură, dincolo de aspectul estetic și funcțional, va contribui la o reașezare în plan urbanistic și la îmbunătățirea imaginii comunei, precum și la interacțiunea cu vizitatorii și turiștii. Are și un rol economic important, deoarece programul vizează transferul cunoașterii din mediul academic către mediul socioeconomic. Este vorba despre prestarea unor servicii către operatori economici din domeniul turismului și nu numai. Este vorba despre îmbunătățirea cadrului în care se desfășoară activitatea diferiților parteneri ai universității, actuali sau viitori. Putem vorbi despre o contribuție la dezvoltarea economică locală, regională și nu numai”, a declarat rectorul universității, prof. univ. dr. Liviu-George Maha.

Potrivit proiectului, finanțarea de peste 8 milioane de euro este împărțită în mod echilibrat între resursa umană, infrastructură și dotări. O treime din fonduri este destinată remunerării cercetătorilor implicați în activitățile de management al mediului, o altă treime achiziției de echipamente moderne, iar restul va fi utilizat pentru consolidarea, renovarea și modernizarea clădirii.
Viitoarea stațiune academică va include birouri, spații de lucru, laboratoare, spații de cazare pentru cercetători și săli destinate cursurilor, întâlnirilor și evenimentelor restrânse. De asemenea, aici vor putea fi organizate cursuri de agroturism și activități de transfer de cunoștințe către operatorii economici din regiune.
Un element esențial al proiectului îl reprezintă componenta de cercetare aplicată, care va contribui la monitorizarea și protejarea mediului montan.
„Proiectul vizează managementul mediului, mai exact infrastructură și cercetare în domeniul managementului mediului montan. Scopul este realizarea protecției mediului montan, având în vedere că ne aflăm într-o zonă montană și provocările tehnologice actuale, domeniile de activitate abordate și tehnologiile folosite. Vor exista interacțiuni continue între cercetători și operatorii economici, prin studii, servicii de consultanță, analize și laboratoare. Se va face monitorizarea calității aerului, apei și solului, precum și a impactului pe care diferitele activități economice îl pot avea asupra mediului. În contextul Ținutului Dornelor și al anumitor tipuri de turiști, ne mândrim că natura aici oferă resurse și condiții pe care alte zone ale țării sau ale lumii nu le oferă. Proiectul contribuie la păstrarea calității mediului pentru vizitatori, dar mai ales pentru locuitorii zonei”, a explicat rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Liviu-George Maha.
Primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, a evidențiat importanța proiectului pentru comunitate și impactul pozitiv pe care acesta îl va avea asupra dezvoltării locale.
„În anul 2019, a existat o cerere din partea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin care s-a constatat, în urma cercetării arhivelor, că această clădire a fost în administrarea universității până în anul 1937, când funcționa ca stațiune. Prin hotărârea Consiliului Local, am dat în administrare această clădire statului român și Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu drag, pentru a aduce un plus de valoare localității noastre. Este o mare bucurie pentru cetățeni și pentru Ținutul Dornelor, pentru că aici vor veni studenți la cursuri, la practică și la activități de cercetare, așa cum a spus domnul rector. Vă mulțumim încă o dată, domnule rector, pentru curajul de a veni în Ținutul Dornelor și pentru că, atunci când ați văzut cât de frumoasă este zona, cu stațiuni și centre SPA, ați hotărât să investiți aici, la noi. Această investiție poate aduce locuri de muncă și lucruri frumoase pentru comunitate. Clădirea este una foarte frumoasă și seamănă, ca stil exterior, cu Cazinoul din Vatra Dornei. Din punct de vedere istoric, clădirea a fost în administrarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” până în anul 1937, apoi a fost sediul primăriei. Am fost și eu consilier local aici și am participat la ședințe în această clădire. Ulterior, fostul primar, regretatul Mihai Carp, a construit palatul administrativ și activitatea s-a mutat acolo. După aceea, aici au funcționat clasele I-IV, grădinița și poșta. Este o clădire cu multă istorie, care a ajuns parțial degradată, iar acum beneficiază de un proiect foarte frumos de reabilitare. Ne dorim ca constructorul să își facă treaba bine și să ne întâlnim la finalizarea lucrărilor, la recepție, pentru a ne bucura împreună de această clădire. Termenul de execuție este luna decembrie 2026. Urăm succes și spor la treabă constructorului. Vă mulțumesc încă o dată, domnule rector, pentru că ați venit la noi în localitate și ați investit aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu, această clădire va deveni o infrastructură în care vor veni cercetători și se vor desfășura activități importante. Doamne ajută și multă sănătate”, a declarat primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.

Proiectul prevede o funcțiune mixtă a clădirii, care va deveni un centru modern de cercetare, educație și cooperare cu mediul economic. Pe lângă activitățile academice, aici vor fi organizate întâlniri cu operatori economici, prezentări de proiecte, sesiuni de consultanță și cursuri specializate, inclusiv în domeniul turismului și agroturismului.
Experiența Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în administrarea stațiunilor de cercetare din întreaga țară reprezintă o garanție a utilizării eficiente a noii infrastructuri. Prin acest proiect, instituția își consolidează prezența în zona montană a Bucovinei și contribuie la dezvoltarea durabilă a Ținutului Dornelor, prin cercetare, educație și transfer de cunoștințe către comunitate și mediul economic.










