More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Doi tineri din Calafindești au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu o mașină furată

    La data de 19 aprilie 2022, la ora 18.30, Adrian Ș., de 16 ani, împreună cu Roberto M., ambii din comuna Calafindești, au mers la prietenul lor Claudiu V., din comuna Grănicești, care era singur acasă.

    Profitând de neatenția acestuia, Adrian Ș., care nu are permis de conducere, s-a urcat la volanul autoturismului Audi care îi aparține lui Vasile V., de 47 de ani, și împreună cu Roberto M. au plecat spre comuna Șerbăuți. În timp ce conducea mașina pe DJ 178B, adolescentul a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat cu vehiculul în afara părții carosabile.

    În urma impactului, ambii tineri au fost răniți, ei fiind preluați de ambulanțe și duși la Spitalul Județean Suceava pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.

    Adrian Ș. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

    În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ,,conducere autovehicul fără permis de conducere”, „vătămare corporală din culpă” și „furt în scop de folosință”.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles