Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Doi marocani au fost prinși la Siret în timp ce încercau să pătrundă ilegal în țară

Ieri, 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret în cooperare cu lucrători ai Poliției Orașului Siret au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 23.20, au fost depistați doi cetățeni străini care se deplasau pe jos, pe raza localității Siret.

Întrucât cei doi bărbați nu aveau documente asupra lor și nu își justificau prezența în zonă, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că sunt cetăţeni din Maroc, ambii în vârstă de 20 de ani.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei doi cetățeni străini au fost predați autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles