La data de 11 aprilie 2023, la ora 23.26, Gheorghe V., de 56 de ani, din comuna Capu Câmpului, a anunțat prin 112 faptul că a fost bătut și are capul spart, în satul Brăiești, comuna Cornu Luncii, lângă sala de sport.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că, la data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 23.20, reclamantul era în vizită la Bogdan C., de 33 de ani, din satul Brăiești. La un moment dat, în locuința bărbatului au intrat cu forța Marius B., de 34 de ani și Andrei B., de 17 ani, ambii din comuna Capu Câmpului, care i-au luat la bătaie pe cei doi bărbați.
La plecare, cei doi agresori au lovit și autoturismul Volkswagen al lui Gheorghe V., care era parcat în fața casei lui Bogdan C.. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și distrugere.
