More
    Tipografie Suceava Facos Suceava
    Tipografie Suceava Facos Suceava
    Ritmic Suceava

    Doi angajați de la Diasil au ajuns la spital după ce au suferit accidente de muncă la Suceava și Gura Humorului

    Două accidente de muncă s-au produs vineri, 9 ianuarie 2026, în municipiul Suceava și în orașul Gura Humorului, ambele implicând angajați ai unei societăți de salubrizare.

    Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Suceava au fost sesizați la ora 11.55 de cadrele medicale ale Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, cu privire la faptul că un bărbat a fost adus cu ambulanța după ce s-a accidentat în timpul serviciului. În urma verificărilor, s-a stabilit că Gheorghe Ș., angajat al SC Diasil Service SRL Suceava, pe funcția de șofer autospecială, se afla în timpul programului de lucru pe strada Arcașilor din municipiul Suceava. Acesta coborâse din autospecială pentru a ajuta la colectarea deșeurilor menajere și reciclabile, moment în care, din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă, a alunecat și a căzut, acuzând dureri la nivelul membrului inferior drept. Bărbatul a fost transportat la UPU Suceava, unde, în urma investigațiilor medicale, a fost diagnosticat cu fractură la nivelul membrului inferior drept.

    În același context, la ora 11.45, Poliția Orașului Gura Humorului a fost sesizată de personalul medical al Spitalului Orășenesc Gura Humorului cu privire la prezentarea unui tânăr care a suferit un accident de muncă. Din cercetările efectuate a rezultat că, în jurul orei 11.00, Adrian F., angajat al SC Diasil SRL Suceava, în calitate de șofer autospecială de salubrizare, se afla pe strada Digului din orașul Gura Humorului, unde ridica deșeuri menajere. La un moment dat, autospeciala fiind staționată, acesta s-a urcat în partea din spate a containerului pentru a șterge camera de supraveghere a vehiculului, moment în care a alunecat și și-a prins piciorul stâng între cupă și peretele containerului. În urma accidentului, bărbatul a suferit leziuni serioase, fiind transportat de urgență la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu traumatism prin mecanism de strivire și fractură de metatarsian stâng, ulterior fiind transferat la Spitalul Clinic Județean Suceava pentru investigații și tratament de specialitate.

    În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. De asemenea, administratorii societății au sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, urmând ca cercetările să stabilească împrejurările exacte în care s-au produs cele două accidente.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles