Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Deputatul Petru Negrea invită românii la Hramul Sucevei și transmite un mesaj de susținere pentru elevii care încep examenele naționale: „Suceava, așezată în inima frumoasă a Bucovinei, are multe de oferit istorie, tradiții, spiritualitate, credință, ospitalitate și acea stare de liniște sufletească de care fiecare dintre noi are nevoie”

Marea sărbătoare a hramului Sfântului Ioan cel Nou a transformat din nou municipiul Suceava într-un pol al spiritualității și credinței ortodoxe, atrăgând mii de credincioși din toate colțurile țării. Deputatul AUR de Suceava, Petru Negrea, a marcat acest moment deosebit printr-o declarație politică susținută în Parlamentul României, un mesaj atipic axat pe valorile identitare, tradiție și unitate spirituală. Parlamentarul le-a lansat colegilor săi din legislativ, dar și tuturor românilor, o invitație deschisă de a descoperi ospitalitatea și frumusețea unică a Bucovinei în aceste zile de mare sărbătoare.

În intervenția sa de la tribuna Parlamentului, deputatul a evidențiat importanța istorică și religioasă a acestei zile pentru comunitatea locală, precizând: „Așa cum bine se știe, în data de 24 iunie, românii sărbătoresc Nașterea Sfântului Prooroc Mucenic Ioan Botezătorul, precum și Sânzienele sau Drăgaica, una dintre cele mai frumoase sărbători ale tradiției românești. La Suceava, însă, de sute de ani, este prăznuit și Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, protectorul județului Suceava, al Bucovinei și al întregii țări”.

Negrea a amintit că moaștele sfântului au fost aduse în anul 1402 de domnitorul Alexandru cel Bun, menționând că, de atunci, evenimentul adună mii de pelerini din întreaga țară și de peste hotare, transformând Suceava într-un important centru al spiritualității ortodoxe românești.

Parlamentarul sucevean a descris atmosfera profundă a pelerinajului și a explicat ce îi mână pe oameni către mănăstirea suceveană în fiecare an. Acesta a arătat că cei mai mulți dintre pelerini vin pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată cu prilejul hramului Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, venind cu speranțe, cu rugăciuni și cu credință, căutând liniște sufletească și puterea de a merge mai departe.

Fascinat de potențialul cultural și spiritual al zonei pe care o reprezintă, Petru Negrea a profitat de ocazie pentru a promova valorile autentice ale județului în fața întregii țări. Deputatul AUR a lansat un îndemn cald, subliniind: „Doresc să vă invit la hramul Sucevei și la marea sărbătoare a bucovinenilor, să descoperiți frumusețea acestor locuri binecuvântate și să simțiți ospitalitatea sucevenilor. Suceava, așezată în inima frumoasă a Bucovinei, are multe de oferit istorie, tradiții, spiritualitate, credință, ospitalitate și acea stare de liniște sufletească de care fiecare dintre noi are nevoie”.

Pe lângă dimensiunea spirituală a discursului său, reprezentantul AUR nu i-a uitat nici pe tinerii care trec în această perioadă prin momente pline de emoții din cauza testărilor școlare majore. În finalul alocuțiunii sale, Petru Negrea a ținut să transmită un gând bun și multă încredere noii generații, încheind prin a adresa încă o dată invitația de a veni la Suceava pentru a se bucura împreună de Hramul Sucevei și urând tuturor elevilor care în această săptămână încep examenele de Capacitate și de Bacalaureat, mult succes.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles