Decizia Guvernului de a modifica modul de acordare a voucherelor de vacanță pentru anul 2025 a stârnit reacții dure din partea parlamentarilor și a reprezentanților industriei turismului. Printre cei mai vocali critici se numără deputatul AUR de Suceava, Petru-Gabriel Negrea, care acuză Executivul că transformă un drept al românilor într-o „capcană birocratică”, cu efecte directe asupra economiei naționale și a sectorului HoReCa.
„Este o șmecherie administrativă, o formă mascată de tăiere a beneficiilor sub aparența unui sprijin continuat”, a declarat Negrea. Potrivit acestuia, noul mecanism de decontare este ineficient, inechitabil și profund descurajator pentru beneficiari.
În cadrul unei declarații politice transmise ieri din Parlament, deputatul sucevean – aflat la primul mandat – și-a exprimat dezamăgirea față de modul în care Guvernul alege să trateze un sector vital pentru România.
„Prima mea intervenție publică în calitate de parlamentar s-a intitulat «Guvernul lovește în turismul românesc, tăind voucherele de vacanță». Atunci atrăgeam atenția asupra efectelor dezastruoase ale ordonanței trenuleț. Din păcate, nu doar că nu s-a revenit asupra măsurilor, dar s-a mers și mai departe cu această simulare de sprijin”, a precizat Negrea.
Conform noii formule, angajații vor primi un voucher de vacanță în valoare de 800 de lei doar dacă pot dovedi că au cheltuit, în prealabil, o sumă egală din fonduri proprii, în scop turistic. Condiția este ca respectivele cheltuieli să fie justificate cu documente și să fie confirmate printr-o declarație pe propria răspundere, supusă verificărilor ANAF. În caz contrar, întreaga sumă este pierdută.
Deputatul atrage atenția că această abordare va avea efecte imediate și dezastruoase: „În loc să încurajeze consumul intern și turismul local, statul descurajează oamenii să mai utilizeze aceste vouchere. Vor fi mai puțini români în pensiuni, în hoteluri, în restaurante. Este o nouă lovitură dată turismului – un domeniu care a supraviețuit cu greu pandemiei și instabilității fiscale”.
În calitate de antreprenor în turism, Negrea subliniază că voucherele de vacanță s-au dovedit a fi un instrument eficient, cu impact direct asupra economiei naționale, susținând turismul intern și contribuind la menținerea locurilor de muncă în HoReCa.
„Turismul nu este un moft. Este o resursă strategică pentru România. În regiuni precum Bucovina, unde tradiția, ospitalitatea și frumusețea naturală atrag turiști din toată lumea, aceste vouchere fac diferența între supraviețuire și faliment. Statul, în loc să sprijine acest motor economic, îl sabotează”, a adăugat parlamentarul.
Negrea acuză Guvernul că alege să trateze cetățenii cu suspiciune, transformând un mecanism de sprijin într-un proces birocratic anevoios și inutil.
„Este clar că statul îi suspectează pe români că vor fura. De aceea le cere hârtii, declarații, justificări – pentru un ajutor care, oricum, a fost redus la jumătate. Este o ofensă la adresa oamenilor muncii, în timp ce adevăratele deturnări de fonduri se petrec în liniște, în culisele vechiului sistem politic”, a mai spus deputatul Negrea.
În final, deputatul sucevean face apel la o regândire urgentă a politicilor privind voucherele de vacanță, atrăgând atenția că impactul negativ al acestor măsuri va fi resimțit nu doar de turiști, ci de întreaga economie locală și națională.
„Adevărul este simplu: așa-zisul mecanism de decontare este, de fapt, o tăiere la jumătate a unui drept câștigat. Nimic mai mult”, a încheiat parlamentarul sucevean.
