Deputatul PSD de Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a lansat un apel public către colegii parlamentari din județ, din partea PNL și USR, pentru susținerea prelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, măsură care urmează să expire la 1 octombrie 2025. Într-un mesaj transmis astăzi, deputatul PSD subliniază că, în contextul majorărilor de prețuri la energie și al creșterii TVA-ului, o renunțare la plafonare ar putea conduce la scumpirea alimentelor de bază cu 20-30%, afectând în mod direct familiile cu venituri mici și medii.
„Plafonarea adaosului comercial introdusă în iulie 2023, la inițiativa PSD, a fost o soluție concretă, care a ajutat milioane de români să facă față scumpirilor. Nu este momentul să renunțăm la această protecție, mai ales în actualul context economic dificil”, a declarat Mirela Adomnicăi.
Deputatul atrage atenția că renunțarea la această măsură ar putea avea efecte imediate asupra inflației și ar putea aduce un milion de români în pragul sărăciei, prin scăderea puterii de cumpărare.
Apelul deputatului se adresează direct parlamentarilor PNL și USR din județul Suceava, nominalizându-i pe Ioan Balan, Gheorghe Flutur și Emanuel Ungureanu, cu solicitarea de a susține alături de PSD continuarea plafonării.
„Dincolo de ideologii sau apartenențe politice, trebuie să ne unim vocile în sprijinul sucevenilor care ne-au dat votul lor de încredere pentru a-i reprezenta în Parlament”, subliniază deputatul sucevean.
Mirela Elena Adomnicăi a precizat că, în cazul în care premierul Bolojan nu va decide prelungirea plafonării, PSD va iniția în Parlament o propunere legislativă pentru menținerea acestei măsuri esențiale.
„Sucevenii merită să aibă acces la alimente de bază la prețuri corecte, nu să devină victimele unor decizii economice grăbite sau dictate de calcule pur comerciale”, a afirmat Mirela Adomnicăi, subliniind importanța solidarității politice în protejarea cetățenilor în fața scumpirilor.
Deputatul PSD consideră că sprijinul colegilor parlamentari din PNL și USR este esențial pentru a garanta continuarea acestei măsuri, iar apelul său vizează atât responsabilitatea socială, cât și necesitatea de a prioritiza interesele populației în fața calculului politic sau economic.