Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Demersuri pentru extinderea utilităților în comuna Moara. Locuitorii din trei sate se pot branșa la noua rețea de apă potabilă

Primăria Comunei Moara a anunțat deschiderea procedurii de branșare la noua rețea de apă pentru locuitorii din satele Moara Nică, Moara Carp și Bulai. Începând de joi, 3 septembrie 2026, persoanele interesate pot depune solicitările direct la administrația locală.

Măsura vine în urma unei colaborări între Primăria Comunei Moara și operatorul ACET Suceava, obiectivul fiind facilitarea accesului cetățenilor la serviciile publice fără ca aceștia să mai fie nevoiți să se deplaseze în alte localități pentru depunerea documentelor.

Cererile de branșare pot fi depuse personal la sediul Primăriei Comunei Moara sau în format electronic, prin e-mail, la adresa [email protected]. Pentru ușurarea procesului, autoritățile locale au pus la dispoziție un formular-tip de cerere, care poate fi descărcat, completat și transmis online.

Reprezentanții primăriei au precizat că, în situațiile în care realizarea branșamentului necesită lucrări de săpătură, costurile aferente acestor intervenții vor fi suportate de către solicitanți.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles