Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Controale ale polițiștilor economici în Suceava și în comunele din jur: sancțiuni de 71.000 de lei și haine contrafăcute de peste 54.000 de lei indisponibilizate

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat marți, 13 octombrie, între orele 09.00 și 12.00, o acțiune de control în municipiul Suceava și în mai multe comune din județ.

Au fost verificate 16 societăți comerciale și 24 de persoane fizice. Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 71.000 de lei: trei pentru nefolosirea aparatelor de marcat electronice fiscale (38.000 de lei), patru privind registrul unic de control (3.000 de lei) și una la Codul fiscal (30.000 de lei).

Polițiștii au confiscat suma de 6.617 lei și 5.180 de țigări de proveniență extracomunitară. Totodată, au fost indisponibilizate 141 de obiecte vestimentare inscripționate cu mărci înregistrate, în valoare de 54.150 de lei, iar în două cazuri au fost întocmite dosare pentru punerea în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate.

Într-un punct de lucru din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia, au fost găsite 110 obiecte vestimentare cu mărci de lux, fără certificate de calitate sau conformitate, fiind ridicate produse în valoare de 49.500 de lei. La Complexul Comercial Rozita din Șcheia au fost descoperite 31 de obiecte marca Jordan, produsele ridicate având o valoare de 4.650 de lei.

Foto: ilustrativ

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles