Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Contrabanda cu țigări, în vizorul polițiștilor suceveni. Peste 40.000 de bucăți confiscate în aceeași zi, la Fălticeni și Gura Humorului

Polițiștii suceveni au reușit, în cursul zilei de sâmbătă, 12 aprilie 2025, două capturi importante de țigări de contrabandă, în urma unor acțiuni distincte desfășurate la Fălticeni și Gura Humorului. Valoarea totală a bunurilor confiscate depășește 40.000 de lei, iar un autoturism în valoare de aproximativ 5.000 de euro a fost indisponibilizat.

Prima intervenție majoră a avut loc în Piața Centrală din municipiul Fălticeni, unde polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale au organizat o acțiune de amploare pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit. În urma activităților operative, a fost prinsă în flagrant o persoană care deținea spre vânzare 10.120 de bucăți de țigarete de proveniență extracomunitară, fără timbre fiscale. Întreaga cantitate, în valoare de circa 9.600 de lei, a fost indisponibilizată, iar pe numele suspectului a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

La câteva ore distanță, în jurul orei 20.05, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului a încercat să oprească pentru control un autoturism care circula pe strada Digului. Conducătoarea auto, o femeie de 43 de ani din orașul Frasin, a ignorat semnalul regulamentar, motiv pentru care s-a declanșat o urmărire în trafic ce a continuat pe mai multe străzi din oraș. Cu sprijinul unui echipaj din cadrul Compartimentului Rutier, autoturismul a fost în cele din urmă blocat pe strada Marly.

La volan se afla o femeie care avea permisul valabil și nu se afla sub influența alcoolului, însă verificările au scos la iveală faptul că mașina era sub sechestru judecătoresc. În portbagajul autoturismului au fost descoperite trei baxuri conținând 1.500 de pachete de țigări – echivalentul a 30.000 de bucăți – fără timbru fiscal și de proveniență extracomunitară. Valoarea estimată a țigărilor este de aproximativ 30.000 de lei. Vehiculul folosit pentru transport a fost indisponibilizat conform prevederilor legale, iar femeia a fost sancționată cu o amendă de 810 lei și a rămas fără permis pentru 30 de zile, pentru refuzul de a opri la semnalul poliției.

Pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă. Totodată, autoritățile au reținut certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a mașinii, care urmează să fie transmise executorului judecătoresc.

Ambele cazuri se află în cercetare, sub coordonarea procurorilor de caz, în vederea stabilirii întregii rețele implicate și a prejudiciului adus bugetului de stat.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles