More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Constantin Boliacu, directorul Casei de Pensii Suceava: „Persoanele vârstnice merită respect și admirație iar experiența lor de viață este prețioasă și trebuie valorificată prin încurajarea de a participa activ  la viața economică, politică, socială și culturală”

    Constantin Boliacu, directorul executiv al Casei de Pensii Suceava, a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 1 octombrie, ziua internațională a persoanelor vârstince.

    În fiecare an, în prima zi a lunii octombrie, într-un anotimp care reprezintă atât de sugestiv vârsta a treia,sărbătorim ziua internațională a persoanelor vârstnice. Ziua de 1 Octombrie este  o zi sensibilă și plină de emoție.Este  ziua în care  îndreptăm cele mai frumoase gânduri către părinţii sau bunicii noştri, în semn de recunoaștere și apreciere pentru realizările și munca lor depuse de –a lungul anilor,în domeniile în care au activat.Ei sunt cei care ne-au lumi­nat drumul spre ceea ce suntem astăzi, ne-au indicat binele, ne-au avertizat asupra răului, ne-au învățat să facem diferența! Persoanele vârstnice merită respect și admirație iar experiența lor de viață este prețioasă și trebuie valorificată prin încurajarea de a participa activ  la viața economică, politică, socială și culturală! În calitate de Director Executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava, vă  asigur de întreaga mea disponibilitate pentru  soluţionarea  problemelor  dumneavoastră  și de faptul  că  în  cadrul instituţiei a  cărei  activitate  o conduc, sunteți si  veți rămâne o prioritate,  iar priceperea și energia întregului colectiv vor fi orientate și în continuare pentru a vă fi sprijin atunci când veți avea nevoie. Consider că avem datoria să ne schimbăm atitudinile şi percepţiile faţă de persoana vârstnică şi să creăm acele punţi de solidaritate între generaţii, care să asigure păstrarea demnităţii umane pe tot parcursul vieţii. Vă asigur încă o dată de întreaga mea prețuire și cu onoare și admirație, vă adresez urări alese de viață lungă,în pace și liniște sufletească! La mulți ani dumneavoastră,tuturor!”, a transmis Constantin Boliacu.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles