Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Consiliul Județean Suceava va premia sportivii suceveni care au obținut rezultate excepționale la canotaj și culturism: „Ne bucură mult faptul că în ultima perioadă avem rezultate remarcabile ale sucevenilor în diferite competiții”

Consiliul Județean (CJ) Suceava a manifestat o preocupare permanentă pentru promovarea, susținerea și recunoașterea valorilor sportive din județul Suceava. În cadrul Campionatului Mondial de canotaj de la Racice din Cehia, sportivii suceveni au reprezentat cu cinste județul și țara, obținând 6 medalii de aur, drept pentru care Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava a propus premierea acestora, astfel:

– Cozmiuc Ionela Livia, medalie de aur la canotaj, proba de simplu vâsle feminin – 15.000 lei;

– Cozmiuc Marius Vasile, medalie de aur la canotaj, proba de dublu rame masculin – 15.000 lei;

– Bejan Sergiu Vasile, medalie de aur la canotaj, proba de dublu rame masculin – 15.000 lei;

– Bodnar Nicoleta Ancuța, medalie de aur la canotaj, proba de dublu vâsle feminin – 15.000 lei;

– Rusu Maria Magdalena, medalie de aur la canotaj, proba de barcă feminină de 8+1 – 15.000 lei;

– Tivodariu Maria, medalie de aur la canotaj, proba de barcă feminină de 8+1 -15.000 lei.

La Campionatul Mondial de Culturism și Fitness de la Santa Susanna din Spania, sportivul sucevean Andrei Câmpan a obținut medalia de bronz, rezultat remarcabil care a contribuit la performanța României, și pentru care propun premierea cu suma de 10.000 de lei.

Pentru premiile propuse a fi acordate, în sumă totală de 100.000 lei există resurse bugetare în anul în curs.

„Și în acest an vom premia elevii din județul Suceava care au obținut distincții la competiții școlare județene, naționale și internaționale, precum și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea lor. Premierea va avea loc într-un eveniment special organizat pe 28 noiembrie cu ocazia Zilei Bucovinei. Ne bucură mult faptul că în ultima perioadă avem rezultate remarcabile ale sucevenilor în diferite competiții, drept care avem în vedere să venim cu noi propuneri de premiere”, a declarat Gheorghe Flutur.

Articole recente

ACET Suceava Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles