Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Ministerul Educației și Cercetării organizează Concursul Național de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur”, cel mai longeviv concurs muzical din țară destinat elevilor din clasele V-XII. Ca în fiecare an concursul se desfășoară în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava și Asociația de părinți și absolvenți a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Ajunsă la cea de a XLIV -a ediție, Lira de Aur a devenit un eveniment artistic menit să stimuleze creativitatea muzicală a adolescenților din țară și străinătate. Anul acesta s-au înscris 388 de concurenți. Concursul este prezidat de un Juriu de excepție, format din profesori de prestigiu, adevărați pedagogi și instrumentiști.
Concursul debutează joi, 29 mai, ora 17,00 cu Festivitatea de deschidere, ce va avea loc în Sala Auditorium „I.C.Fluerici” a Colegiului de Artă. Urmează două zile de concurs 30 și 31mai 2025, iar pe 1 iunie, Ziua Copilului, este programată Gala Laureaților și Festivitatea de premiere.
A devenit o tradiție Recitalul oferit de membrii Juriului, un adevărat regal muzical care va avea loc pe data de 30 mai, ora 19,00 în Sala Auditorium „ I.C.Fluierici”.

