Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

CJ Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează, la începutul lunii iunie, cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează, în perioada 1–7 iunie 2026, ediția a V-a a Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, manifestare dedicată promovării muzicii culte și susținerii educației și cercetării în domeniul muzical. Pe parcursul celor 7 zile, prin cele 9 evenimente incluse în program, se urmărește extinderea paletei genurilor muzicale culte, reunind repertorii camerale, vocale și simfonice, cărora li se adaugă, în acest an, repertoriul coral.

Ajuns la cea de-a V-a ediție, Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” reprezintă un important mijloc de promovare a valorilor culturale ale Sucevei și ale României în spațiul european, prin evidențierea contribuției reale a compozitorilor români, între care se numără și Ciprian Porumbescu, la patrimoniul muzical european.

Festivalul, într-o nouă formă, atractivă și întregită, prin extinderea duratei de desfășurare la 7 zile, prin introducerea muzicii corale, interpretate de coruri din zona Sucevei și prin participarea unor noi invitați de renume internațional, reprezintă o manifestare de mare anvergură, care contribuie la dezvoltarea culturii zonale și naționale. Prin profilul său dedicat muzicii culte și prin colaborarea cu instituții de cultură, colegii și universități din întreaga țară, proiectul pune accent, în mod deosebit, pe dimensiunea educativă a domeniului muzical.

Primul concert, „Acasă la Stupca”, organizat luni, 1 iunie, ora 19.00, la Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu”, va fi susținut de Corala „Academica” – dirijor Emil Forfotă, Corala „Sfântul Ioan cel Nou” – dirijor pr. Lucian Tablan-Popescu și Corala „Sfântul Leontie” – dirijor Ovidiu Foca. Acesta are o semnificație aparte, deschizând manifestările în satul natal al compozitorului Ciprian Porumbescu și punând în valoare tradiția corală, printr-un program artistic reprezentativ. Introducerea unui întreg spectacol coral, susținut de 3 ansambluri, reprezintă o premieră în cadrul festivalului.

În data de 2 iunie, la ora 09.00, va avea loc Simpozionul Național de Muzicologie „Muzică românească cultă și tradițională” (comitet științific: prof. univ. dr. Mădălina Rucsanda, conf. univ. dr. Loredana Iațeșen, lect. univ. dr. Cristina Șuteu; moderator și organizator: muzicolog Teodora Grosu). Evenimentul are o relevanță deosebită pentru dimensiunea culturală și academică a proiectului, reunind profesori, cercetători, doctoranzi, masteranzi și studenți, care vor susține lucrări științifice ce urmează să fie publicate într-un volum colectiv.

În aceeași zi, concertul susținut de „Fly Syncret Combo” din Iași, la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, aduce publicul mai aproape de muzica academică printr-o abordare creativă și accesibilă. Conceptul artistic propune o călătorie muzicală în timp, pornind de la Albinoni, Beethoven, Ceaikovski și Piazzolla și ajungând până în zilele noastre, la Bruno Mars.

În perioada 3–5 iunie 2026, se va desfășura Concursul Internațional al Muzicii de Cameră „Ciprian Porumbescu”, adresat tuturor formațiilor camerale (trio-uri, cvartete, cvintete etc.). Juriul va fi alcătuit din profesori universitari și personalități consacrate la nivel național și internațional din București, Cluj, Iași și Brașov. Concursul se va desfășura, în acest an, pe două categorii de vârstă: Categoria A – 15–19 ani și Categoria B – 20–35 ani. Detaliile legate de concurs se regăsesc pe site: https://festivalulciprianporumbescu.ro/ .

Seara de joi, 4 iunie, va fi dedicată muzicii de cameră, prin recitalul susținut de „Pro Musica Academica”, ansamblul de clarinete al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, care va avea loc, începând cu ora 18.00, în Auditoriumul „Ion Carp Fluerici” al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”.

În data de 6 iunie, marcând 143 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului, va avea loc manifestarea „In memoriam Ciprian Porumbescu”, începând cu ora 09.00, la Biserica „Sfântul Dimitrie” din Stupca. Comemorarea va îngloba Sfânta Liturghie și Slujba de pomenire, în cadrul cărora răspunsurile liturgice și un recital vor fi susținute de Corala „Ciprian Porumbescu”, dirijor Alexandru Semeniuc, manager Ionuț Vichentie-Ilisoi.

În aceeași zi, se va desfășura „Promenada muzicală”, un eveniment dinamic cu multiple concerte desfășurate consecutiv, sub tematica unei plimbări muzicale, în Parcul Central al orașului Suceava, la Statuia lui Ciprian Porumbescu. Momentele sunt oferite de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, coordonați de prof. Johannes-Raimund Onesciuc.

În seara zilei de 6 iunie, la ora 18.00, în cadrul de poveste al Sălii „Ștefan cel Mare” din Palatul Administrativ Suceava, va avea loc recitalul susținut de „Select Cvartet Plus”, format din artiști ai Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău, Republica Moldova, director artistic Mihail Agafița.

Concertul de gală, programat în ultima zi a ediției, pe 7 iunie, va reuni, pe Esplanada Palatului Administrativ din Suceava, la ora 19.00, Orchestra Metropolitană Iași, dirijor Marius Mădălin Munteanu, Corala „Ciprian Porumbescu”, dirijor Alexandru Semeniuc, precum și soliști de renume – soprana Elena Moșuc, „3 Tenori ieșeni” și violonistul Alexandru Tomescu. Prin amploarea distribuției artistice și diversitatea repertorială, acesta se conturează drept punctul culminant al ediției din acest an, apropiindu-se de ceea ce reprezintă un spectacol complet.

Intrarea la evenimente este liberă în limita locurilor disponibile, cu excepția Concertului de gală (7 iunie) la care se va face accesul pe bază de invitație (acestea vor putea fi ridicate de la sediul Centrului Cultural „Bucovina” Suceava, începând cu data de 25 mai 2026, între orele 09.00-15.30). Pentru informații, publicul poate contacta organizatorii la adresa de e-mail [email protected]. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul și pagina de Facebook ale festivalului.

Publicul este invitat să participe, pe parcursul celor 7 zile, la o serie de manifestări muzicale dedicate memoriei și moștenirii culturale ale compozitorului Ciprian Porumbescu.

Calendarul evenimentelor:

1 IUNIE, ora 18:00 – „Acasă la Stupca” – Concert coral la Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu”

o Corala „Academica” – dirijor Emil Forfotă

o Corala „Sfântul Ioan cel Nou” – dirijor pr. Lucian Tablan-Popescu

o Corala „Sfântul Leontie” – dirijor Ovidiu Foca

2 IUNIE, ora 9:00 – Simpozion Național de Muzicologie „Muzică românească cultă și tradițională”, în mediul online

2 IUNIE, ora 18:00 – Concert „Fly Syncret Combo” din Iași, la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor, Vatra Dornei

3–5 IUNIE – Concursul Internațional al Muzicii de Cameră, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”

4 IUNIE, ora 18:00 – Recital cameral „Pro Musica Academica”, ansamblul de clarinete al Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, în Auditoriumul „Ion Carp Fluerici”, Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”

6 IUNIE, ora 9:00 – „In memoriam Ciprian Porumbescu” (Sfânta Liturghie și Slujba de pomenire), Corala „Ciprian Porumbescu”, dirijor Alexandru Semeniuc, manager Ionuț Vichentie-Ilisoi, la Biserica „Sfântul Dimitrie” din Ciprian Porumbescu (Stupca)

6 IUNIE, ora 15:00 – „Promenada muzicală” – momente oferite de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, coordonator prof. Johannes-Raimund Onesciuc, în Parcul Central al Sucevei, la Statuia lui Ciprian Porumbescu

6 IUNIE, ora 18:00 – Concert „Select Cvartet Plus”, format din artiștii Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău, Rep. Moldova, director artistic Mihail Agafița, la Sala „Ștefan cel Mare” a Palatului Administrativ Suceava

7 IUNIE, ora 19:00CONCERT DE GALĂ – Invitați: Elena Moșuc, „3 Tenori ieșeni”, Alexandru Tomescu, Orchestra Metropolitană Iași și Corala „Ciprian Porumbescu”, dirijor orchestră: Marius Mădălin Munteanu și dirijor cor: Alexandru Semeniuc.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles