Un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a cinci persoane s-a produs sâmbătă, 17 ianuarie 2026, în jurul orei 17.00, pe DN17A, între localitățile Sucevița și Vatra Moldoviței.
Potrivit informațiilor oficiale, Gheorghe C., în vârstă de 21 de ani, aflat la volanul unui autoturism BMW, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe cupolă.
În autoturism se mai aflau cinci pasageri: Vasile R., Denisa B., Flaviu B. și Gheorghe B., toți din municipiul Rădăuți, precum și Daniel C., din municipiul Dorohoi. În urma accidentului, toți pasagerii au suferit vătămări corporale ușoare.
Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc și la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilomtest și cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
