Lovitură neașteptată primită de către cei de la CFR Cluj. Alexandru Păun (26 de ani) a fost depistat pozitiv, dar oficialii campioanei se tem că numărul infectaților va crește. Duminică dimineață, tot lotul ardelenilor a făcut noi teste.
Starea de alertă la CFR Cluj s-a instalat după ce Păun a spus că se simte rău iar într-un final s-a descoperit că are COVID-19. Atacantul a fost internat sâmbătă la Spitalul „Victor Babeș” și este out pentru finalul acestui sezon.
Problema celor de la CFR este că Păun s-ar putea să nu fie singurul caz. Fotbaliștii, precum și cei din staff și din restul delegației aflate la București de vineri în vederea meciului cu FCSB, au efectuat la prima oră a zilei de duminică noi teste, rezultatul acestora fiind așteptat în seara aceasta sau cel mai târziu luni dimineață.
Până atunci, jucătorii se află izolați în cantonamentul de la Mogoșoaia. Nu au voie deloc să se antreneze și primesc masa în casolete de plastic, la ușă, fără să mai interacționeze cu nimeni.
Cel mai afectat de acest întreg tablou este Dan Petrescu. Tehnicianul speră să nu ajungă în situația lui Dinamo și să dispute finalul de campionat cu lotul decimat.
Meciul cu FCSB, extrem de important în lupta pentru campionat, se va putea juca, dacă nu vor mai apărea complicații, fie pe 28, fie pe 29 iulie 2020, conform celor de la LPF.
Sursa: Digisport