Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Carambol între trei vehicule produs la intrarea în Dărmănești. O femeie a ajuns la spital

O manevră riscantă a dus sâmbătă după-amiază la un accident rutier în lanț pe DN 2, în localitatea Dărmănești. Trei autovehicule au fost implicate în coliziune după ce un șofer a încercat să vireze la stânga fără să se asigure corespunzător.

În jurul orei 15.15, Costel C., un bărbat de 56 de ani din Suceava, se afla la volanul unui Volkswagen Touran și circula pe prima bandă a drumului european E85. Ajuns în intersecția cu DJ 209D, acesta a virat brusc la stânga cu intenția de a pătrunde pe aleea care duce spre Biserica Sfântul Ilie. În acel moment, mașina sa a fost izbită de un Mercedes Benz V220CDI care circula regulamentar pe banda a doua, în aceeași direcție, fiind condus de un bărbat din Siret.

În urma impactului violent, autoturismul Volkswagen a fost proiectat într-o autoutilitară Mercedes-Benz Sprinter care staționa pe drumul județean, așteptând să pătrundă pe drumul principal. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei pasagere din Volkswagen, o femeie de 55 de ani, care a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul Județean Suceava cu diagnosticul de contuzii la ambii genunchi.

Polițiștii sosiți la fața locului i-au testat pe cei trei șoferi cu aparatul etilometru, rezultatele confirmând că niciunul nu consumase băuturi alcoolice.

Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă și continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului.

Articole recente

ACET Suceava Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles