La data de 18 octombrie 2022, în jurul orei 07.50, Roxana M., de 23 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul BMW pe strada Mitocului din localitate, în dreptul restaurantului Claudia nu s-a asigurat în momentul în care a virat la stânga, intrând în coliziune cu autoturismul Hyundai condus de Corina C., din comuna Ipotești. În urma impactului, Hyndai-ul a fost proiectat pe contrasens în autoturismul condus de Cristiana M., de 35 de ani, din comuna Adâncata.
Cele trei șoferițe s-au prezentat la Biroul Rutier Suceava, unde evenimentul s-a soluționat ca și tamponare, iar Roxana M. a fost sancționată contravențional.
La data de 19 octombrie a.c., întrucât acuza dureri, Corina C. s-a prezentat la UPU Suceava, unde a primit îngrijiri medicale.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
