O coliziune în lanț a avut loc vineri după-amiază, 31 octombrie 2025, pe strada 1 Mai din municipiul Rădăuți, în urma căreia două femei au fost rănite ușor și transportate la spital. Accidentul s-a produs în jurul orei 15.40, după ce o șoferiță nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul aflat în față, declanșând un impact în lanț care s-a soldat cu avarii semnificative și rănirea a două persoane.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri, Maria N., în vârstă de 37 de ani, din localitatea Climăuți, conducea un autoturism marca Fiat pe strada 1 Mai, dinspre centrul municipiului Rădăuți către localitatea Frătăuții Vechi. În spatele său se deplasa un autoturism Land Rover condus de Andreea D., de 41 de ani, din comuna Frătăuții Noi. La un moment dat, șoferița din urmă nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul Fiat, lovindu-l puternic în partea din spate.
Impactul a proiectat autoturismul Fiat pe contrasens, unde a acroșat partea stângă spate a unui autoturism BMW condus de Vasile N., de 74 de ani, din municipiul Rădăuți, care circula regulamentar din sens opus. În urma celui de-al doilea impact, mașina condusă de Maria N. a fost aruncată în afara carosabilului și s-a izbit de peretele unui imobil de pe strada 1 Mai, unde s-a oprit.
Echipajele medicale sosite la fața locului au acordat primele îngrijiri celor două persoane rănite – șoferița Maria N. și pasagera din dreapta față, Claudia S., de 52 de ani, din Rădăuți. Ambele au fost transportate la Spitalul Municipal Rădăuți, unde medicii au diagnosticat-o pe conducătoarea autoturismului Fiat cu contuzie toracică, iar pe pasageră cu contuzie la nivelul coloanei cervicale.
Polițiștii au testat cu aparatul etilotest toți cei trei șoferi implicați, rezultatele indicând valori de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, urmând ca ancheta să stabilească în detaliu circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
