La 10.05.2021, în jurul orei 10.00, Vasile L., de 67 de ani, conducea autoturismul Renault Laguna în interiorul pieței agroalimentare Milișăuți, având direcția de deplasare dinspre DN 2 H către piață, iar la un moment dat, când a ajuns în apropierea Anei Ț., în vârstă de 82 de ani, din comuna Grănicești, a acroșat-o cu partea din dreapta față.
După impact, conducătorul auto a urcat victima în autoturismul pe care îl conducea și a transportat-o la medicul de familie din comuna Grănicești, acesta din urmă apelând telefonic 112 și solicitând un echipaj al ambulanței.
Ana Ț. a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava.
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului și a transportat victima la medicul de familie după care și-a continuat deplasarea.
Ulterior, în timp ce se desfășurau activități de cercetare a locului faptei, conducătorul auto s-a prezentat la locul producerii accidentului, în jurul orei 12.40.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-a recoltat probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Rădăuți.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau procurorului”.
