More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Astăzi se redeschid mall-urile. De ce restricții mai scapă românii (NAȚIONAL)

    Conform noilor reglementări, se măreşte la şase numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber.

    Începând de luni, evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane, iar evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.

    De asemenea, se măreşte la şase numărul de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot circula ori forma grupuri pietonale.

    Se reiau activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, respectiv mall-urile. Se vor deschide doar magazinele, restaurantele, locurile de joacă, sălile de jocuri şi cinematografele urmând să rămână închise.

    Tot de luni se deschid ştrandurilor exterioare, piscinele exterioare sau sălile de sport/fitness.

    Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear, conform legii.

    Documentul emis de CNSU prevedea şi deschiderea creşelor, a grădiniţelor şi a after-school-urilor, însă duminică ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a spus că acestea rămân închise pentru că nu au fost încă elaborate normele.

    Potrivit deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, de luni, se exceptează de la măsura de carantinare/izolare persoanele sosite din ţările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

    Se pot relua zborurile către şi din ţările pentru care persoanele care sosesc în România sunt exceptate de la măsura de carantină / izolare, stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

    Sursa: Mediafax

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles