La 23.11.2020, la ora 18.40, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin 112 de către un localnic cu privire la faptul că fratele său, de 29 de ani, din localitate i-a sustras mai multe bunuri din apartamentul său situat în municipiul Suceava.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că reclamantul deține un apartament cu două camere. Întrucât nu era locuit, iar fratele său nu avea unde să stea, începând cu luna iulie 2020, i-a permis acestuia să locuiască singur în apartament până își redresează situația financiară.
În seara de 23.11.2020, reclamantul a mers în vizită la fratele său, dar când a intrat în apartament a constatat că acesta nu este acasă iar în dormitorul locuinței a găsit persoană necunoscută în stare avansată de ebrietate.
Verificând apartamentul a constatat că din interior fuseseră sustrase următoarele bunuri: un frigider, o mașină de spălat, un covor, o mobilă tip bibliotecă și un aspirator.
Contactându-l telefonic pe fratele său, acesta i-a comunicat că este la plimbare și s-a arătat revoltat de vizita neanunțată, astfel că a sesizat organele de poliție prin 112.
La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Secției de Poliție Burdujeni care a procedat la identificarea persoanei găsite în locuință. Acesta era în stare avansată de ebrietate specificând doar că în apartament se afla cu permisiunea tânărului de 29 de ani.
Ultima oară când proprietarul a verificat starea apartamentului a fost în jurul datei de 01.10.2020.
Prejudiciul a fost estimat la suma de 1.500 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „furt”.
