Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Amenzi de 14.000 de lei date de polițiști în urma unei petreceri organizate într-o casă din Ipotești

La 16.05.2021, la ora 02.17, SPR 2 Ipoteşti a fost sesizată prin 112 de către Matei D., din comuna Ipotești, cu privire la faptul că la locuința unui vecin sunt adunate mai multe persoane și ascultă muzică la intensitate ridicată.

La ora 02.22, polițiștii au identificat locuința în care se asculta muzică la intensitate ridicată, iar cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că aceasta aparține lui Daniel M., de 21 ani, localnic. Proprietarul a fost găsit la locuință împreună cu alte trei persoane, respectiv Ion Ș., Alexandru I. și Ionuț P., toți din municipiul Suceava, care au declarat verbal că participă la serbarea unei zile onomastice.

S-a constatat că cele sesizate se confirmă, cei patru ascultând muzică la intensitate ridicată. Cu ocazia interogării bazelor de date ale Poliției Române, s-a constatat că persoanele implicate în eveniment nu se află sub măsura carantinării sau izolării la domiciliu.

Întrucât cei în cauză nu au respectat prevederile Legii 55/2020, respectiv organizarea unei petreceri tip aniversare au fost aplicate sancțiuni contravenționale, astfel proprietarul locuinței a fost sancționat conform art. 65 lit. J din Legea 55/2020, iar celelalte trei persoane identificate au fost sancționate conform art. 65 lit. K din Legea 55/2020 , valoarea totală a sancțiunilor fiind de 13.500 lei.

Tot cu această ocazie Daniel M. a fost sancționat contravențional conform art.2 pct. 25 din Legea 61/1991R cu amendă în valoare de 500 lei.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles