Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Adolescenta de 15 ani din Slătioara, dată dispărută de familie de la sfârșitul lui august, a fost găsită în județul Neamț, unde s-a mutat cu iubitul ei

Cazul dispariției unei adolescente de 15 ani din satul Slătioara, comuna Râșca, județul Suceava, a avut un final fericit, după ce polițiștii au reușit să o găsească teafără pe raza localității Hangu, județul Neamț. Plecarea voluntară a fetei a pus pe jar familia și autoritățile, fiind demarate imediat procedurile specifice de căutare.

Minora Andreea-Karina Fundăcescu fusese dată dispărută după ce a părăsit domiciliul fără a anunța pe nimeni. În urma investigațiilor, polițiștii au descoperit că fata se afla împreună cu prietenul său, Mihai Brînzariu, cei doi fiind localizați și identificați în comuna Hangu. Ulterior, au fost preluați de lucrătorii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vadu Moldovei și conduși înapoi în județul Suceava.

Conform procedurilor legale, adolescenta a fost dusă la Serviciul de Medicină Legală Suceava pentru efectuarea unor constatări medico-legale. Ulterior, aceasta a fost preluată de mama sa, în prezența polițiștilor, declarând că nu a fost victima vreunei infracțiuni și că dorește să se întoarcă acasă pentru a locui din nou alături de familie.

Prietenul fetei, Mihai Brînzariu, a declarat în cadrul audierilor că plecarea a fost una voluntară și că intenționau să locuiască împreună la o fermă din apropierea localității Poiana Teiului, în județul Neamț. Tânărul a mai precizat că în perioada în care au lipsit, cei doi nu au întreținut relații sexuale și nu au fost victime ale vreunei infracțiuni.

Având în vedere situația clarificată și faptul că minora a fost găsită nevătămată, polițiștii au solicitat revocarea măsurii de urmărire.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles