Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Fălticeni, a fost rănit în urma unui accident rutier produs marți, 13 mai 2025, pe Drumul Național 17, în zona cunoscută drept „Pod Gorjan”, între localitățile Stroiești și Ilișești.
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 18.15, când șoferul, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia Sandero, a pierdut controlul direcției de deplasare într-un viraj la dreapta. Autoturismul a pătruns pe contrasens și a lovit parapetul metalic de protecție de pe marginea drumului.
Impactul a fost suficient de puternic încât să provoace rănirea conducătorului auto, identificat ca fiind Victor T.. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral ușor și plagă occipitală. Starea sa este stabilă, iar rănile nu i-au pus viața în pericol.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri care au efectuat măsurători și au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”. Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, iar rezultatul a indicat că nu consumase alcool.
