La 10.07.2021, la ora 08.00, Nicolae B., de 23 de ani, din Udești, a condus autoturismul VW Golf pe DC 70A, dinspre Cumpărătura către Moara, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sens opus și a intrat în coliziune lateral – frontală cu autoturismul VW Caravelle care era condus din sens opus de Andrei C., de 24 de ani, din comuna Moara.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto Nicolae B. care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” pentru acordarea îngrijirilor medicale, stabilindu-i-se următorul diagnostic preliminar: „TCC ușor”.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
