More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Accident produs într-o intersecție din Suceava de un tânăr care a ignorat semnificația indicatorului „Cedează trecerea”

    La data de 31 martie 2022, la ora 16.35, Ștefan A., de 19 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Jetta pe strada Mihai Viteazu din municipiul Suceava, din direcția străzii Mărășești către Colegiul Național „Petru Rareș”, la intersecția cu strada Mihai Viteazu nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează trecerea”, a pătruns în intersecție fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul Volkswagen Polo condus de Valeriu P., de 24 de ani, din comuna Ibănești, județul Botoșani.

    În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a lui Valeriu P., care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

    Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

    În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles