Un tragic accident de circulație s-a produs în noaptea de marți spre miercuri pe drumul național DN 2E, în localitatea Sasca, soldându-se cu decesul unui bărbat în vârstă de 60 de ani.
Poliția Municipiului Fălticeni a fost alertată miercuri, 5 august 2026, la ora 01.05, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe raza localității Sasca a avut loc un eveniment rutier grav, în urma căruia o persoană a fost grav rănită.
Echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni s-a deplasat de urgență la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și a stabilit că tragedia s-a petrecut în jurul orei 01.00. Localnicul Cezar B., de 60 de ani, se deplasa pe bicicletă pe DN 2E, din direcția Gura Humorului către Fălticeni. La un moment dat, acesta ar fi efectuat o manevră bruscă de viraj spre stânga, fără să se asigure, fiind acroșat din plin de o autoutilitară marca Renault, condusă de Bogdan B., în vârstă de 40 de ani, din municipiul Fălticeni, care circula regulamentar pe aceeași direcție de mers.
Impactul a fost extrem de violent, iar echipajul medical sosit la locul intervenției nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața biciclistului, fiind declarat decesul acestuia.
Șoferul autoutilitarei a fost testat de polițiști cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat).
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.
